Mame de profesie

Zeci de femei din România şi-au pus viaţa în slujba copiilor abandonaţi sau a celor care s-au obişnuit cu greutăţile vieţii de la vârste fragede. Pentru Angela Chirca şi Lucia Minea, Crăciunul va fi bogat în acest an. Cele două doamne vor petrece Sărbătorile în mijlocul celor 12 copii pe care i-au crescut până acum.

Angela Chircă are 41 de ani şi opt copii de crescut. Cu toate că doar unul dintre ei este fiul ei natural, din gesturile şi vorbele femeii vezi cu greu această diferenţă. Mă conduce dintr-o cameră într-alta a casei. În sufragerie, băieţii se joacă la calculator, iar fetele mai mari se uită la televizor, aşezate cuminţi pe o canapea.



O domnişoară mă măsoară din cap până în picioare. „Ea e Oana şi într-o lună împlineşte vârsta la care se face buletinul", îmi explică doamna Angela, aşa cum o strigă şi copiii. În prima cameră dorm cele mai mici, surorile Ana (7 ani) şi Larisa Dascălu (4 ani) împreună cu Miruna Cîrţînă (9 ani).

„În cea de-a doua dorm băieţii: Cosmin Dascălu (12 ani), Adi Cîrţînă (13 ani) şi Mircea, fiul meu", îmi explică femeia. Mai departe, ultima cameră e ocupată de domnişoare: Mihaela Dascălu (16 ani), şi Oana Dancu (14 ani), sora lui Sergiu - un copil pe care l-a crescut tot doamna Angela şi care acum a plecat în comunitatea de tineri a organizaţiei SOS Satele Copiilor.

Drumul de la tăcere la copilărie

Larisa, o mogâldeaţă cu două moaţe, se ţine în tot acest timp de şotii: sare pe călcâie, se transformă în roboţel, dar nu o pierde din ochi pe Angela. Imediat ce descoperă rujul şi parfumul surorii sale mai mari, cei din casă devin inexistenţi.

„Larisa şi fraţii ei au fost aduşi aici de la un centru de plasament. Când au intrat în casă s-au dus direct în camera lor, şi-au închis uşa şi nu au mai ieşit de acolo. Am intrat la ei să văd ce fac şi i-am văzut pe toţi aşezaţi pe pat. Aproape că nu mişcau. Mi-au zis că nu au voie să se joace că vine «doamna» şi-i ceartă", povesteşte Angela.

„Ana şi Larisa aveau amândouă părul tăiat pe unde mai lung, pe unde mai scurt. Le-am tuns uniform şi de cum le-au dat câteva fire le-am făcut moaţe sau le-am prins agrafe. Sunt tare mândre de părul lor. Toată ziua se apucă de moaţe să vadă dacă le-a mai crescut puţin părul", povesteşte femeia.

„Îmi amintesc că le-am luat rochiţe şi, când le-au văzut, au început să le pupe şi să plângă de bucurie. Nu mai purtaseră până atunci", spune emoţionată femeia.


Citeşte mai multe în Adevărul.