Formular aplicaţie pentru mamă socială

Pentru a intra în procesul de selecţie, persoanele interesate sunt rugate să trimită o scrisoare de motivaţie care să răspundă la întrebarea: "De ce doreşti să fii mamă socială?" şi un formular cu date personale la adresa: Str. Nataţiei, nr.66 B, sector 1, Bucureşti sau pe e-mail: claudia.stefanescu@sos-satelecopiilor.ro.

Mai multe informaţii despre meseria de mamă socială se pot obţine sunând la: 021 668 00 88.

Business Woman: SOS Satele Copiilor şi Fundaţia VELUX sprijină financiar copiii şi tinerii din România

SOS Satele Copiilor, organizaţie cu 20 de ani de activitate în România şi 60 de ani de activitate la nivel internaţional, lansează Proiectul ”Microgranturi – Paşi către autonomie” cu finanţarea Fundaţiei VELUX din Danemarca. Tinerii care au crescut în Satele SOS şi familiile aflate în dificultate, care au copii minori, pot primi astfel microfinanţări de la SOS Satele Copiilor România.



Beneficiarii eligibili sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 ani, care au ieşit de curând din asistarea organizaţiei, dar şi familiile cu copii sub 18 ani aflate în dificultate. Scopul acestui proiect SOS, cel de-al 18-lea din ţara noastră, este de a facilita accesul acestor persoane vulnerabile la educaţie, la o calificare profesională superioară şi de a încuraja deschiderea unor mici afaceri. Acest sprijin economic permite tinerilor şi familiilor vulnerabile să îşi dezvolte competenţe suplimentare şi să îşi asigure în acest fel un venit pe termen lung şi sustenabilitatea familiilor lor. Prin programul de microgranturi acordate familiilor în situaţie de risc social, SOS Satele Copiilor previne abandonul copiilor şi sprijină dezvoltarea familiei, astfel încât tot mai mulţi copii din România să crească alături de proprii părinţi.

Fondurile pentru acest program social sunt de 700.000 euro şi sunt asigurate de Fundaţia VELUX din Danemarca. Acestea sunt administrate de către SOS Satele Copiilor Danemarca şi distribuite către beneficiarii eligibili prin selecţia realizată de SOS Satele Copiilor România.

Beneficiarii pot solicita o finanţare de maxim 2000 de euro. Se estimează că 300-400 de copii şi tineri din România şi Bulgaria vor beneficia de astfel de microgranturi în următorii trei ani.

Persoanele care doresc să beneficieze de acest proiect şi să afle mai multe informaţii despre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească, se pot adresa dnei.Luciana Georgescu, coordonatorul proiectului, prin e-mail la luciana.georgescu@sos-satelecopiilor.ro sau la numărul de telefon: 021 668 00 90.


Citeste articolul si in Business Woman.

Vacanta in “Satul Copiilor”

A doua casa

O curte mare, cu gazon si flori, caini blanzi tolaniti in iarba, case in culori vesele, miros imbietor de bucatarie, liniste si vedere spre dealuri si paduri. Este o caracterizare modesta a complexului SOS Satele Copiilor Hemeius. Un loc in care au gasit iubire si ocrotire 20 de copii.



In cele 4 case din complex traiesc tot atatea familii care pot parea, la prima vedere, obisnuite. In fiecare casa, copiii locuiesc impreuna cu “fratii”, “mama” si “tanti”, un fel de matusa. Numai ca micutii nu sunt toti frati, mama este “sociala”, iar tanti, mana ei dreapta, un asistent social. “O parte dintre copii isi cunosc parintii, nu sunt toti orfani, ne-a dezvaluit Mara Matei, asistent manager. Merg in vizita la familie, sunt vizitati de aceasta. Noi incurajam pastrarea si chiar imbunatatirea relatiei cu parintii, fratii, unchii si matusile, cu orice ruda. Facem cercetari in toata tara pentru a da de urmele oricarei legaturi de sange.” Unii copii nu au insa pe nimeni pe lume.

Frati si “frati sociali”

Pasim incet pe veranda unei case si ne apropiem de usa intredeschisa. Vrem sa surprindem atmosfera sincera din living. Rasetele sparg tacerea. Sunt glasuri vesele, fara griji. Doar niste copii fericiti ar putea face aemenea zarva. Miroase a mancare fierband pe foc, a curatenie si a flori. Ca in orice casa cu mama harnica si gospodina. Pasim in living si ne oprim in usa bucatariei incapatoare. Copiii tac si ne privesc mirati. Incet, incet, limbile se dezleaga. Florina, Mihaela si Viorel sunt frati si seamana. Vasilica este fratele lor social. Sunt frumosi, bronzati si isteti. Au fost in tabara la mare si inca nu le-a trecut bucuria intalnirii cu plaja si apa. “Am inotat, ne-am plimbat si am mancat bunatati”, ne impartasesc in cor. Florina pare o adolescenta blonda din California. Ne spune ca i-a placut “mult Manastirea Sf. Elena, de la mare, cu o curte plina de flori si liniste, ca aici, acasa.” Cele mai frumoase amintiri le au tot de aici, din “satul” lor: Craciunul si Pastele “pentru ca se vopsesc ouale, se ia masa in familie si e ziua de nastere a... cainelui”, dupa cum spune Mihaela, spre veselia tuturor.



Pare familia ideala

In casa vecina, canapeaua din living este neincapatoare. Sapte copii, frati adevarati si sociali, asteapta pranzul si se uita la televizor. Diana, Dana, Ana-Maria, Maria, Florin, Marius si Gabriel nu par impresionati de musafiri. Au trecut multi pe aici, de la autoritati la oameni obisnuiti. Unii au promis multe si nu au facut nimic. Organizatia ar avea nevoie de sponsorizari, insa neincrederea pare a fi una dintre bolile cele mai grave ale societatii romanesti. Mama, Elena Stan, si Tanti, Tereza Horvat, zambesc mandre si ni-i prezinta. Cum sunt? Ca orice copil. Fac si bune, fac si boacane. In urma cu cateva zile, au venit acasa intr-un hal fara hal. Au descoperit o balta in apropierea casei, au inceput cu stropitul si au sfarsit balacindu-se ca in piscina. Mama si tanti au avut ceva de munca, dar acum se amuza de poveste. In rest, zilele decurg ca in familiile, atat de putine!, in care mama se ocupa, de dimineata pana seara, de copii. Micul dejun este chiar principala masa a zilei, urmeaza curatenia, pranzul, somnul de dupa, lectiile, joaca, cina. Cati dintre copiii din familia naturala au un asemenea noroc? Totul pare perfect de afara. Manuta uscata si calda care mi s-a strecurat in palma, pe nevazute, mi-a amintit insa de prima vizita la un orfelinat, cu multi ani in urma. Un copil pe care il vedeam pentru prima data m-a luat de mana si m-a privit in ochi. Astepta sa-i spun "Da, eu sunt mama ta si am venit sa te iau acasa."

Citeste articolul din Ziarul Desteptarea.

Donaţii pentru sinistraţi

Băcăuanii afectaţi de inundaţii au nevoie de ajutor pemtru a se pune pe picioare. Şi SOS Satele Copiilor România face un apel la comunitate: să doneze fiecare ce poate, pentru că sigur se va bucura cineva.

Membrii SOS Satele Copiilor România au fost alături de sinistraţi încă de la începutul tragediei. Au plecat zi de zi în teren şi i-au ajutat cu ce au putut pe cei rămaşi în bătaia vântului pe dealuri sau prin podurile caselor inundate. Situaţia din teren din urmă cu câteva zile era dezastruoasă.

SOS Satele Copiilor România nu se opreşte aici. ONG-ul continuă să strângă atât bani, cât şi donaţii de orice fel pentru cei care au apucat să se întoarcă în case şi au nevoie de ajutor. În primul rând, oamenii nu mai pot merge la muncă, preocupaţi fiind să scoată mâlul din case şi să dezinfecteze locuintele. Asta în condiţiile în care încă nu există apă potabilă şi nici produse de iginenizare.

Numerele de telefon la care puteţi suna pentru a face donaţii familiilor sinistrate sunt 0216680077 sau 0743068297.

Citeşte articolul pe 1 TV Bacău.

Cariere Online: În urma reducerii bugetelor CSR ale companiilor, eforturile SOS Satele Copiilor s-au dublat

Lucretia Moldoveanu conduce SOS Satele Copiilor de 15 ani, dupa ce, vreme de 8 ani, a detinut diferite pozitii tehnice in cadrul Electromagnetica. Curiozitatea de mama, dupa nasterea celor doi copii in 1991, a facut-o sa dea piept cu primele probleme sociale ale copiilor. Tot atunci a luat primul contact cu SOS. A avut parte de lucruri placute, dar odata cu criza, bugetele companiilor destinate CSR s-au redus, iar eforturile organizatiei s-au dublat.

Cariereonline: Timp de opt ani de zile ati lucrat in cadrul Electromagnetica? Cum ati luat contact cu organizatia SOS Satele Copiilor si ce anume v-a determinat sa lucrati in cadrul ONG-ului?

Lucretia Moldoveanu: Electromagnetica a fost primul meu loc de munca. Fiind studenta la Automatica, sectia Microprocesoare, am fost angajata intr-o sectie de 100 de femei care montau manual cablajele pentru centralele telefonice de la acea vreme. Intr-un an de zile am fost selectata si promovata ca tehnician intr-o sectie ce se ocupa de realizarea cablajelor multistrat cu ajutorul unor tehnologii avansate. Mi-am facut lucrarea de licenta, prezentand una dintre lucrarile mele proiectate la acea vreme. In aceasta sectie am lucrat ca inginer dupa finalizarea studiilor. Am lucrat de la 18 ani si am facut studiile in paralel. Din anul III de facultate m-am casatorit cu colegul meu de liceu, in anul IV am nascut primul meu baiat si toate aceastea mi-au adus satisfactie nemasurata. In 1991 am nascut cel de-al doilea baiat si de aceasta data am avut ocazia sa stau mai mult acasa, descoperind si experimentand ce insemna sa fii mama 24 de ore/zi. In aceasta perioada am aflat pentru prima data despre problemele sociale si mai ales despre copiii in dificultate. Tot atunci am aflat si despre SOS Satele Copiilor Romania, ce inaugurau doua sate SOS si mi s-a parut revolutionara ideea de mama substitutiva, casuta familiala, copii care isi regasesc copilaria si au o sansa reala la un viitor. M-am prezentat la un interviu pentru pozitia de secretara. Iar de aici am inceput o noua cariera care imi aduce zilnic provocari, dar si clipe de mandrie, de implinire profesionala si de reala motivatie.

Sunteti de 15 ani la conducerea SOS. Cu ce obstacole v-ati intalnit in tot acest timp?

Am fost secretara, apoi contabil, responsabil cu sponsorizarile externe si de 15 ani director executiv. Am avut sute de obstacole. Imi aduc aminte ca ne-am luptat pentru recuperarea TVA-ului chiar inainte de a aparea ordonanta de guvern si ne-am judecat cu administratiile financiare pentru scutirea de impozite pe cladiri si teren. Apoi am intalnit mii de probleme in momentul in care am inceput sa strangem bani in Romania. Am inceput cu 3.000 de euro si am ajuns la 900.000 de euro. Am dezvoltat 15 programe si 3 proiecte in 15 ani. Toate sunt acum functionale si deservesc peste 10.000 beneficiari anual. Pana in anul 2006 am operat fara departament de HR si deja aveam peste 100 angajati. Si acum imi aduc aminte ca o zi pe saptamana mi-o dedicam exclusiv problemelor de administrare si dezvoltare a resurselor umane. Am pornit de la standarde internationale de ingrijire si educatie ale copiilor si asta ne-a provocat imens caci erau revolutionare pentru acei ani de inceput (1995).

Care este cea mai placuta, dar cea mai neplacuta amintire pe care o aveti in SOS legata de oamenii cu care lucrati?

Nu ma pot decide la una singura: am avut imense satisfactii cand am reusit sa recrutam mame sociale care lucreaza si azi in organizatie si au deja doua generatii de copii pe care i-au crescut si educat. Mi-aduc aminte cu mare placere de colegii mei cu care am realizat in 1999 prima comunitate de tineri cu un concept revolutionar in 3 apartamente de bloc, nu pot sa nu ma mandresc cu asistentii nostri sociali cu care am realizat primul proiect de prevenire a separarii copilului de familie. Cea mai neplacuta amintire este legata de acei oameni care vad doar partea goala a paharului si nu sunt capabili sa se bucure de realizari; aceia care s-au obisnuit ca a reusi este normal si nu mai vad eforturile din spatele fiecareia.

Cum decurge un proces de recrutare si care sunt principalele aptitudini pe care viitorii angajati ar trebui sa le indeplineasca?

In organizatie avem o politica de recrutare conform careia orice pozitie vacanta este scoasa la concurs, se stabileste profilul si responsabilitatile jobului, se face o selectie riguroasa conform acestui profil, au loc cel putin doua interviuri si uneori si alte teste/teme/evaluari. Sunt implicati pe langa managerul de HR, superiorul ierarhic, uneori un psiholog, angajatorul si chiar un membru al Consiliului Director, daca pozitia este de top management. Dincolo de competentele specifice fiecarei pozitii, o serie de aptitudini sunt absolut necesare muncii la SOS Satele Copiilor Romania: respectul pentru drepturile copiilor, o comunicare foarte buna, un rol de model pentru copii si tineri, loialitate, invatare continua, valori comune cu cele ale organizatiei (curaj, incredere, angajament, credibilitate).

In ce fel a influentat actuala situatie economica angajatii? Criza a afectat si calitatea oamenilor care vin la interviu?

Activitatea de recrutare a organizatiei a fost influentata pozitiv de criza economica in sensul ca se gasesc mult mai usor candidati pe pozitiile recrutate. Pe de alta parte, este mai mica tentatia de a pleca in mediul de afaceri sau in alte tari.

Companiile si-au redus cheltuielile si bugetele destinate CSR-ului. Cat de afectata este organizatia din aceasta cauza? In ce mod se implica companiile in prezent?

Da, este adevarat, insa sunt multiple cai de a ajuta: uneori consultanta, voluntariatul, donatiile in produse sunt inca posibile pentru multe companii. Iar organizatiile au inteles ca pentru copii nu exista criza: ei au in continuare nevoie de hrana, de educatie si de ingrijire. SOS Satele Copiilor Romania a strans cu 30% mai multi bani in 2009 decat in 2008, dar eforturile au fost duble. Avem marele avantaj ca noi nu avem proiectele pe hartie, ci lucrurile sunt concrete si palpabile: casutele si copiii invatand si razand.

Cat de afectate sunt proiectele SOS din cauza acestor reduceri a bugetului de CSR?

Anul acesta suntem ingrijorati pentru ca am dezvoltat foarte mult programele noastre de prevenire a separarii copilului de familie si ne-am implicat in scoli pentru a schimba atitudinea copiilor, parintilor si cadrelor didactice fata de scoala. Este greu sa finantam 1.000 de copii, dar nu ne pierdem speranta. Am castigat de-a lungul timpului parteneri precum Vodafone, Basf, Volksbank, UnitedWay, Fundatia Soros, Unicredit, Provident, Nivea ce continua sa ne sprijine. Vom continua sa scriem proiecte, sa aratam ca ele sunt viabile pentru ca au in spate oameni cu inimi mari, cu credinta ca fiecare copil merita o sansa.

Citeşte interviul pe Cariere Online.

Evenimentul Zilei: „Mamă de împrumut”, job la mare căutare pe timp de criză

Doar anul trecut, numărul româncelor care au aplicat la SOS Satele Copiilor pentru a avea grijă de copiii rămaşi fără sprijin din partea familiei naturale s-a triplat, faţă de 2008.

Mama socială găteşte, are grijă de casă şi creşte până la şapte copii rămaşi fără protecţia părinţilor naturali. „Îi ia sub aripa ei” şi le ghidează paşii până împlinesc 14 ani şi sunt capabili să se descurce singuri. Asta, după ce a urmat „cursuri de mamă” timp de doi ani.

Pe scurt, meseria de mamă socială nu e doar un job de opt ore pe zi, ci unul de şase zile din şapte, uneori şi mai mult, când dorul de cei mici e mai puternic decât dorul de casă. Aşa că, cele mai multe femei care au îmbrăţişat această meserie spun că ea „nu e pentru oricine”.

Totuşi, reprezentanţii SOS Satele Copiilor - care coordonează acest program de aproape 11 ani -, spun că, în 2009, peste 250 de românce au vrut să devină mame sociale, de trei ori mai multe decât în 2008. Motivul: o puternică mediatizare, completată de efectele crizei economice.


EXPERIENŢA „BATE” TEORIA

„Îi cresc aşa cum i-am crescut pe copiii mei”



Mariana Dobre, sau doamna Mariana, cum îi spun copiii ei din Satul SOS din Capitală, are 54 de ani şi a plecat de cinci ani din Băicoi, Prahova, pentru a deveni mamă socială. Sau „îngrijitoare de copii” - aşa cum a auzit prima dată denumirea viitoarei ei „meserii”. Îi murise soţul de puţin timp, nu mai avea rude în apropiere, iar cei doi copii biologici erau stabiliţi în Bucureşti. Aşa a aflat despre şansa care „a scos-o din singurătate”, spune ea.


„Îmi fac griji exact ca o mamă naturală”


Asta pentru că, spune ea, a realizat, la „Şcoala Mamei”, că a aplicat cu propriii copii, fără să fie instruită, o mare parte dintre regulile cuprinse în „teoria ce ar trebui să te facă un părinte mai bun”.

„La fel de mamă” este şi acum, la 54 de ani, când îi creşte pe cei patru micuţi aflaţi departe de familiile lor. „Îmi fac griji exact ca o mamă naturală şi trebuie să investesc toate sentimentele materne. Investesc dragoste pentru ei, îi duc la plimbare, la cumpărături, gătim şi facem curăţenie împreună”, explică doamna Mariana ce înseamnă pentru ea să fie „mamă socială”.



„Nu e o meserie pentru oricine, e nevoie de multă implicare, de răbdare. De aceea, selecţia e una foarte atentă. De aceea avem şi cursurile obligatorii, de doi ani, înainte. (...) Noi avem nevoie de persoane care să stea aici cel puţin 10-15 ani, ca să nu afectăm şi mai mult copiii. Iar pentru cele care ies la pensie de la noi avem inclusiv o formă de pensie privată, pe lângă pachetul de care beneficiază cât sunt angajate la noi: cazare, masă, transport şi salariu”, explică avantajele şi dificultăţile meseriei de „mamă de împrumut” directorul Satului SOS din Bucureşti, Alin Păun.


Citește articolul complet aici.

Psychologies: Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor

Dezvăluirile Iuliei Mira, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor, pentru cititorii revistei Psychologies.





Câţi dintre noi mai dorim să devenim astăzi părinţi?

E mult prea complicat, împovărător, lipsit de orice perspectivă. Abia mai avem timp pentru noi, pentru carieră, imagine şi bani, pentru lipsuri, incertitudini şi boli. Cum să împărţim toate astea între noi şi copii??? Şi, totuşi.... orice viaţă începe cu copilăria şi orice copilărie are nevoie de părinţi.

Îmi amintesc cu drag anii copilăriei mele în care fiecare lucru îşi avea rostul lui, iar dragostea părinţilor ţinea loc de orice. Nu ne vorbeau despre ea, dar niciodată nu ne-am îndoit de existenţa ei. Atunci vorbele erau mai puţine şi tăcerea lucra în sufletele noastre în mod miraculos.


17 ani alături de copiii din casele SOS

Mă întorc liniştită în trecut, revăd propria copilărie, scutur de praf zilele uitate şi încerc să răspund de ce -urilor ce încă mai aşteaptă răspuns. Sunt întrebări la care nu m-am gândit niciodată că va trebui să-mi răspund şi sunt răspunsuri doar de mine înţelese. Trăiesc aici şi acum, dar ceea ce este aici şi acum vine din trecutul meu. Sunt 17 ani de când trăiesc alături de copii o altfel de viaţă. Fiecare zi îşi are o poveste greu de pus în cuvinte pentru că fiecare zi îşi are încărcătura ei emoţională ce nu poate fi cuprinsă în cuvânte.

Vă pot spune ce au însemnat aceşti ani pentru mine şi pentru copii. Un drum lung, anevoios; căutarea continuă a unui echilibru între ceea ce aveam de oferit ca adult şi ceea ce aveau copiii nevoie, o zbatere între propriile limite şi dorinţele lor, între propria copilărie şi copilăria lor. Nimeni până la ei nu mi-a arătat câte chipuri are suferinţa, cum este suferinţa mea în raport cu a celorlalţi, nimeni nu mi-a vorbit despre limitele personale, despre temeri, nesiguranţă, frustrări, aşa cum, fără cuvinte, mi-au vorbit aceşti copii. Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor, că mi-au dat atâtea lecţii de viaţă şi m-au ajutat să învăţ.


Nu poţi fi un părinte perfect

Îmi amintesc cât de greu reuşeam să găsesc calea spre sufletul fiecărui copil, să pot ajunge fără să rănesc acolo, în adânc, unde fiecare, după puterea lui, îşi închisese suferinţa şi să încerc să-l ajut. Am greşit de multe ori şi îmi pare rău, dar astăzi ştiu că fără greşeli nu se poate, că fiecare greşeală m-a făcut să caut răspunsuri şi soluţii. Toţi ne dorim perfecţiunea, dar este nerealist şi periculos să ne identificăm cu ea. Am realizat că nu pot fi un părinte perfect şi am învăţat să accept acest lucru, să spun ca adult copilului “Iartă-mă! Acum eu am greşit”.

Am înteles cât de important este exemplul personal, am înţeles că nu am dreptul să cer nimănui ceea ce eu nu ofer. Am învăţat că între cuvânt şi faptă e un drum sinuos şi ai nevoie de tărie, că sufletul copilului ştie ce e dincolo de cuvântul tău şi ce spun despre tine faptele tale.


Învăţăm împreună să fim o familie

Împreună am devenit o familie şi am învăţat să ne bucurăm, să ne respectăm, să iertăm şi să cerem iertare, să dăruim şi să primim daruri, să ne certam şi să ne împăcăm; am plâns şi am râs împreună, am spus poveşti şi am inventat poveşti şi câte altele nu am făcut împreună. Am învăţat că avem voie să greşim, dar avem datoria să ne îndreptăm greşelile, că putem câştiga chiar şi atunci când am pierdut, că suntem diferiţi, dar importanţi fiecare în parte.

Astăzi, copiii cu care am făcut primii paşi în această altfel de viaţă sunt adulţi cu preocupări şi griji ca oricare dintre noi, cu propriile familii şi cu dorinţa de a-şi creşte proprii copii cu multă dragoste.


De ce am ales meseria de mamă socială

Personal, puteam să fac în toţi aceşti ani lucruri mai mult sau mai puţin importante; cu siguranţă, nimic nu ar fi dat un sens atât de profund vieţii mele şi sentimentul că am trăit mai multe vieţi într-una singură. De ce am ales acest drum? E întrebarea la care îmi tot răspund de 17 ani şi tot mai găsesc răspunsuri: copilăria mea e unul dintre ele. Căldura sufletească a mamei mele şi vorbele ei: "rămâne după noi tot ce am pus în cei de lângă noi", dorinţa moştenită de la tata de a cunoaşte profund omul şi viaţa, nevoia personală de a mă cunoaşte mai bine în raport cu ceilalţi, de a răspunde unor provocări şi multe alte lucruri.

Am convingerea că întreaga mea personalitate şi experienţa de viaţă este adevarata motivaţie a alegerii mele. Astăzi, mai mult ca oricând, ştiu că orice copilărie are nevoie de părinţi, avem nevoie de copii care să ne dea acea putere miraculoasă a regenerării care te face să te ridici de fiecare dată şi să mergi mai departe.