Dacă nu au părinţi biologici care să aibă grijă de ei sau dacă familiile lor nu îşi permit să îi crească, atunci primesc ajutor din partea unei asociaţii caritabile: organizaţia angajează mame pentru copiii români aflaţi în dificultate.
Mama socială are vârsta cuprinsă între 25 şi 48 ani, are studiile liceale terminate şi este disponibilă să locuiască şi să lucreze într-o casă familială din Satele SOS. Ea este pregătită să se dedice pe termen lung, cu răbdare şi atenţie, creşterii a 5-7 copii dezavantajaţi până când aceştia devin independenţi sau se pot întoarce la familia biologică.
Persoanele selectate îşi vor însuşi cunoştinţele necesare profesiei de părinte social în cadrul programului de formare "Şcoala Mamei” cu o durată cuprinsă între 9 şi 21 de luni. La finalul acestui program, ale cărui costuri sunt suportate de către organizaţie, candidatele vor prelua responsabilitatea unei familii SOS.
"Menirea mea este să am grijă de copii. Satisfacţia că sunt acolo pentru cineva care are nevoie de mine este o împlinire a sufletului. Aş aplica din nou la acest post pentru că, în momentul în care am ales să fac asta, am avut cea mai puternică motivaţie şi pentru că, a fi mamă socială este mai mult decât o profesie, este bucuria de a avea o familie unită şi a te hrăni cu zâmbetele unor copii care au nevoie de tine”, a spus Teodora Gheorghe, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti.
Recunoaşterea profesiei de părinte social şi introducerea acesteia în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) a avut loc în anul 2005 la iniţiativa Asociaţiei SOS Satele Copiilor România.
Citeşte mai multe pe Realitatea.net
foarte frumos. Am trimis pentru o prietena disperata un cv si o scrisoare de intentie si n-am primit niciun raspuns. Deci, degeaba mai faceti campanii de acestea daca nu faceti angajari reale. Nu mai pacaliti oamenii! e pacat ...
RăspundețiȘtergere