Evenimentul Zilei: „Mamă de împrumut”, job la mare căutare pe timp de criză

Doar anul trecut, numărul româncelor care au aplicat la SOS Satele Copiilor pentru a avea grijă de copiii rămaşi fără sprijin din partea familiei naturale s-a triplat, faţă de 2008.

Mama socială găteşte, are grijă de casă şi creşte până la şapte copii rămaşi fără protecţia părinţilor naturali. „Îi ia sub aripa ei” şi le ghidează paşii până împlinesc 14 ani şi sunt capabili să se descurce singuri. Asta, după ce a urmat „cursuri de mamă” timp de doi ani.

Pe scurt, meseria de mamă socială nu e doar un job de opt ore pe zi, ci unul de şase zile din şapte, uneori şi mai mult, când dorul de cei mici e mai puternic decât dorul de casă. Aşa că, cele mai multe femei care au îmbrăţişat această meserie spun că ea „nu e pentru oricine”.

Totuşi, reprezentanţii SOS Satele Copiilor - care coordonează acest program de aproape 11 ani -, spun că, în 2009, peste 250 de românce au vrut să devină mame sociale, de trei ori mai multe decât în 2008. Motivul: o puternică mediatizare, completată de efectele crizei economice.


EXPERIENŢA „BATE” TEORIA

„Îi cresc aşa cum i-am crescut pe copiii mei”



Mariana Dobre, sau doamna Mariana, cum îi spun copiii ei din Satul SOS din Capitală, are 54 de ani şi a plecat de cinci ani din Băicoi, Prahova, pentru a deveni mamă socială. Sau „îngrijitoare de copii” - aşa cum a auzit prima dată denumirea viitoarei ei „meserii”. Îi murise soţul de puţin timp, nu mai avea rude în apropiere, iar cei doi copii biologici erau stabiliţi în Bucureşti. Aşa a aflat despre şansa care „a scos-o din singurătate”, spune ea.


„Îmi fac griji exact ca o mamă naturală”


Asta pentru că, spune ea, a realizat, la „Şcoala Mamei”, că a aplicat cu propriii copii, fără să fie instruită, o mare parte dintre regulile cuprinse în „teoria ce ar trebui să te facă un părinte mai bun”.

„La fel de mamă” este şi acum, la 54 de ani, când îi creşte pe cei patru micuţi aflaţi departe de familiile lor. „Îmi fac griji exact ca o mamă naturală şi trebuie să investesc toate sentimentele materne. Investesc dragoste pentru ei, îi duc la plimbare, la cumpărături, gătim şi facem curăţenie împreună”, explică doamna Mariana ce înseamnă pentru ea să fie „mamă socială”.



„Nu e o meserie pentru oricine, e nevoie de multă implicare, de răbdare. De aceea, selecţia e una foarte atentă. De aceea avem şi cursurile obligatorii, de doi ani, înainte. (...) Noi avem nevoie de persoane care să stea aici cel puţin 10-15 ani, ca să nu afectăm şi mai mult copiii. Iar pentru cele care ies la pensie de la noi avem inclusiv o formă de pensie privată, pe lângă pachetul de care beneficiază cât sunt angajate la noi: cazare, masă, transport şi salariu”, explică avantajele şi dificultăţile meseriei de „mamă de împrumut” directorul Satului SOS din Bucureşti, Alin Păun.


Citește articolul complet aici.

Psychologies: Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor

Dezvăluirile Iuliei Mira, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor, pentru cititorii revistei Psychologies.





Câţi dintre noi mai dorim să devenim astăzi părinţi?

E mult prea complicat, împovărător, lipsit de orice perspectivă. Abia mai avem timp pentru noi, pentru carieră, imagine şi bani, pentru lipsuri, incertitudini şi boli. Cum să împărţim toate astea între noi şi copii??? Şi, totuşi.... orice viaţă începe cu copilăria şi orice copilărie are nevoie de părinţi.

Îmi amintesc cu drag anii copilăriei mele în care fiecare lucru îşi avea rostul lui, iar dragostea părinţilor ţinea loc de orice. Nu ne vorbeau despre ea, dar niciodată nu ne-am îndoit de existenţa ei. Atunci vorbele erau mai puţine şi tăcerea lucra în sufletele noastre în mod miraculos.


17 ani alături de copiii din casele SOS

Mă întorc liniştită în trecut, revăd propria copilărie, scutur de praf zilele uitate şi încerc să răspund de ce -urilor ce încă mai aşteaptă răspuns. Sunt întrebări la care nu m-am gândit niciodată că va trebui să-mi răspund şi sunt răspunsuri doar de mine înţelese. Trăiesc aici şi acum, dar ceea ce este aici şi acum vine din trecutul meu. Sunt 17 ani de când trăiesc alături de copii o altfel de viaţă. Fiecare zi îşi are o poveste greu de pus în cuvinte pentru că fiecare zi îşi are încărcătura ei emoţională ce nu poate fi cuprinsă în cuvânte.

Vă pot spune ce au însemnat aceşti ani pentru mine şi pentru copii. Un drum lung, anevoios; căutarea continuă a unui echilibru între ceea ce aveam de oferit ca adult şi ceea ce aveau copiii nevoie, o zbatere între propriile limite şi dorinţele lor, între propria copilărie şi copilăria lor. Nimeni până la ei nu mi-a arătat câte chipuri are suferinţa, cum este suferinţa mea în raport cu a celorlalţi, nimeni nu mi-a vorbit despre limitele personale, despre temeri, nesiguranţă, frustrări, aşa cum, fără cuvinte, mi-au vorbit aceşti copii. Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor, că mi-au dat atâtea lecţii de viaţă şi m-au ajutat să învăţ.


Nu poţi fi un părinte perfect

Îmi amintesc cât de greu reuşeam să găsesc calea spre sufletul fiecărui copil, să pot ajunge fără să rănesc acolo, în adânc, unde fiecare, după puterea lui, îşi închisese suferinţa şi să încerc să-l ajut. Am greşit de multe ori şi îmi pare rău, dar astăzi ştiu că fără greşeli nu se poate, că fiecare greşeală m-a făcut să caut răspunsuri şi soluţii. Toţi ne dorim perfecţiunea, dar este nerealist şi periculos să ne identificăm cu ea. Am realizat că nu pot fi un părinte perfect şi am învăţat să accept acest lucru, să spun ca adult copilului “Iartă-mă! Acum eu am greşit”.

Am înteles cât de important este exemplul personal, am înţeles că nu am dreptul să cer nimănui ceea ce eu nu ofer. Am învăţat că între cuvânt şi faptă e un drum sinuos şi ai nevoie de tărie, că sufletul copilului ştie ce e dincolo de cuvântul tău şi ce spun despre tine faptele tale.


Învăţăm împreună să fim o familie

Împreună am devenit o familie şi am învăţat să ne bucurăm, să ne respectăm, să iertăm şi să cerem iertare, să dăruim şi să primim daruri, să ne certam şi să ne împăcăm; am plâns şi am râs împreună, am spus poveşti şi am inventat poveşti şi câte altele nu am făcut împreună. Am învăţat că avem voie să greşim, dar avem datoria să ne îndreptăm greşelile, că putem câştiga chiar şi atunci când am pierdut, că suntem diferiţi, dar importanţi fiecare în parte.

Astăzi, copiii cu care am făcut primii paşi în această altfel de viaţă sunt adulţi cu preocupări şi griji ca oricare dintre noi, cu propriile familii şi cu dorinţa de a-şi creşte proprii copii cu multă dragoste.


De ce am ales meseria de mamă socială

Personal, puteam să fac în toţi aceşti ani lucruri mai mult sau mai puţin importante; cu siguranţă, nimic nu ar fi dat un sens atât de profund vieţii mele şi sentimentul că am trăit mai multe vieţi într-una singură. De ce am ales acest drum? E întrebarea la care îmi tot răspund de 17 ani şi tot mai găsesc răspunsuri: copilăria mea e unul dintre ele. Căldura sufletească a mamei mele şi vorbele ei: "rămâne după noi tot ce am pus în cei de lângă noi", dorinţa moştenită de la tata de a cunoaşte profund omul şi viaţa, nevoia personală de a mă cunoaşte mai bine în raport cu ceilalţi, de a răspunde unor provocări şi multe alte lucruri.

Am convingerea că întreaga mea personalitate şi experienţa de viaţă este adevarata motivaţie a alegerii mele. Astăzi, mai mult ca oricând, ştiu că orice copilărie are nevoie de părinţi, avem nevoie de copii care să ne dea acea putere miraculoasă a regenerării care te face să te ridici de fiecare dată şi să mergi mai departe.

Psychologies: Din ce în ce mai multe femei îşi doresc să devină mame SOS

Campania Fii mamă socială - potenţată de publicaţiile online şi de reţelele sociale





Anul trecut şi în primele luni ale acestui an, cu ajutorul canalelor online şi al reţelelor sociale (publicaţii online, blog dedicat campaniei, cont de Facebook şi Twitter), Campania Fii mamă socială derulată de către SOS Satele Copiilor România a înregistrat o creştere a numărului de aplicaţii prin internet la această profesie. Numărul total de candidate care au aplicat în anul 2009 pentru un post de mamă socială s-a triplat faţă de cel din anul 2008 (253 aplicaţii faţă de 78).

Acest rezultat a fost obţinut şi cu sprijinul colegilor din presă care au publicat ştiri şi articole despre Campania SOS şi despre profesia de mamă socială atât în formatul print, cât şi în varianta online a publicaţiilor. Demersului nostru de a informa publicul cu privire la rolul mamei sociale în viaţa unor copii aflaţi în dificultate i s-au alăturat publicaţii precum: Adevărul, Avantaje, Business Woman, Cariere, Click pentru femei, Cotidianul, Gardianul, Gândul, Evenimentul Zilei, Femeia de azi, Libertatea, Libertatea pentru femei, Lumea Femeilor, Ioana, Jurnalul Naţional, Mediafax, Monitorul de Vrancea, Observator de Brăila, PR Wave, Psychologies, Rador, Rondul de Sibiu, România Liberă, Ring, Ziarul Deşteptarea, Viva, www.9am.ro, www.antena3.ro, www.bucuresteni.ro, www.e-timisoara.ro, www.eva.ro, www.lumebuna.ro, www.realitatea.net, www.sentinta.ro, www.stirisibiu.ro, www.smartwoman.ro, www.time4news.ro, www.ziare.ro.

Posturile Antena 3, B1 TV, Prima TV, TVR 3, Europa FM, Itsy Bitsy, Radio România Regional, Realitatea FM şi RFI ne-au ajutat prin difuzarea de ştiri şi reportaje, precum şi prin difuzarea gratuită a spotului – Eveniment TV Sibiu, Hallmark, Minimax, Radio Deşteptarea, Radio Galaxy Sibiu, Radio Sibiu, TVR, TV Bacău, 1 TV Bacău, TV Sibiu.

De asemenea, Adrian Ciubotaru şi Adrian Năstase au scris pe blogurile lor despre campanie. Printr-un efort comun, publicul general, dar şi posibilele candidate au aflat ce presupune profesia de părinte social şi rolul extrem de important pe care îl are mama socială în viaţa copiilor din casele SOS.


Citeşte mai multe în Psychologies.

Lilioara, mamă socială pentru 3 fraţi

Satul SOS din Bucureşti


De o luna se tot pregătesc. “Le-am cumpărat săndăluţe, am pregătit fustiţele pentru fete şi pantalonul de sărbătoare pentru baieţel. Şi mă întreabă când o să se îmbrace cu ele înca din ziua când le-am cumpărat. Le-am spus că pe 1 iunie, că e o zi festivă foarte importantă. Şi mă întreabă mereu când e 1 iunie”.

Ar putea fi povestea oricărui copil din lume, nerăbdător să meargă la serbare şi să îşi îmbrace hăinuţele noi. De data asta, protagonişti sunt Mihai, de 3 ani, Irina de 5 şi Daniela de 6 ani. Toţi abia aşteaptă Ziua Copilului, când Satul SOS de la Bucureşti le pregăteşte o grămadă de surprize. Pe ei, familia i-a uitat.

Aşa că, acum, sunt în grija mamei Lilioara. Iar familia care acum este extrem de unită s-a format pe 14 decembrie. Adică în urmă cu 6 luni. Copiii au avut norocul să fie îngrijiţi de o organizaţie care a fost nominalizată de 13 ori la Premiul Nobel pentru Pace. Fetele au mai fost în familii până să ajungă în organizaţia SOS Satele Copiilor România, dar Mihai nu a ştiut ce înseamnă o familie. Şi s-a obişnuit destul de greu cu zilele de duminică, atunci când mama Lilioara are liber şi merge acasă la ea, în apropiere de Alexandria.

“Pentru el, singurul acasă din lume este casa asta, unde stăm. Şi la început nu concepea că şi eu am o mamă, nu înţelegea cum de nu sunt doar a lor”, spune mama Lilioara.

“Sunt copii care chiar au nevoie de îngrijirea asta şi de noi. Că altfel nu s-ar pune problema, ei sunt copii foarte bine dezvoltaţi, chiar şi în evaluarea psihologică ies foarte bine. Dar nu au avut posibilităţi şi ăsta e momentul să îi ajutăm”, explică Lilioara.

Părinţii lor nu au venit niciodată să îi vadă. Singura care i-a vizitat a fost o mătuşă, sora tatălui. “Sunt copii minunaţi. Chiar sunt, nu pentru că sunt ai mei. Sunt pregatită să îi ajut cât pot eu şi cât au ei nevoie”.

Citeşte pe SmartWoman.ro un articol despre cum decurge o zi din viaţa unei familii SOS. Acesta este cadoul de 1 iunie pe care ni-l oferă redacţia SmartWoman.ro.