Business Woman: SOS Satele Copiilor şi Fundaţia VELUX sprijină financiar copiii şi tinerii din România

SOS Satele Copiilor, organizaţie cu 20 de ani de activitate în România şi 60 de ani de activitate la nivel internaţional, lansează Proiectul ”Microgranturi – Paşi către autonomie” cu finanţarea Fundaţiei VELUX din Danemarca. Tinerii care au crescut în Satele SOS şi familiile aflate în dificultate, care au copii minori, pot primi astfel microfinanţări de la SOS Satele Copiilor România.



Beneficiarii eligibili sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 ani, care au ieşit de curând din asistarea organizaţiei, dar şi familiile cu copii sub 18 ani aflate în dificultate. Scopul acestui proiect SOS, cel de-al 18-lea din ţara noastră, este de a facilita accesul acestor persoane vulnerabile la educaţie, la o calificare profesională superioară şi de a încuraja deschiderea unor mici afaceri. Acest sprijin economic permite tinerilor şi familiilor vulnerabile să îşi dezvolte competenţe suplimentare şi să îşi asigure în acest fel un venit pe termen lung şi sustenabilitatea familiilor lor. Prin programul de microgranturi acordate familiilor în situaţie de risc social, SOS Satele Copiilor previne abandonul copiilor şi sprijină dezvoltarea familiei, astfel încât tot mai mulţi copii din România să crească alături de proprii părinţi.

Fondurile pentru acest program social sunt de 700.000 euro şi sunt asigurate de Fundaţia VELUX din Danemarca. Acestea sunt administrate de către SOS Satele Copiilor Danemarca şi distribuite către beneficiarii eligibili prin selecţia realizată de SOS Satele Copiilor România.

Beneficiarii pot solicita o finanţare de maxim 2000 de euro. Se estimează că 300-400 de copii şi tineri din România şi Bulgaria vor beneficia de astfel de microgranturi în următorii trei ani.

Persoanele care doresc să beneficieze de acest proiect şi să afle mai multe informaţii despre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească, se pot adresa dnei.Luciana Georgescu, coordonatorul proiectului, prin e-mail la luciana.georgescu@sos-satelecopiilor.ro sau la numărul de telefon: 021 668 00 90.


Citeste articolul si in Business Woman.

Vacanta in “Satul Copiilor”

A doua casa

O curte mare, cu gazon si flori, caini blanzi tolaniti in iarba, case in culori vesele, miros imbietor de bucatarie, liniste si vedere spre dealuri si paduri. Este o caracterizare modesta a complexului SOS Satele Copiilor Hemeius. Un loc in care au gasit iubire si ocrotire 20 de copii.



In cele 4 case din complex traiesc tot atatea familii care pot parea, la prima vedere, obisnuite. In fiecare casa, copiii locuiesc impreuna cu “fratii”, “mama” si “tanti”, un fel de matusa. Numai ca micutii nu sunt toti frati, mama este “sociala”, iar tanti, mana ei dreapta, un asistent social. “O parte dintre copii isi cunosc parintii, nu sunt toti orfani, ne-a dezvaluit Mara Matei, asistent manager. Merg in vizita la familie, sunt vizitati de aceasta. Noi incurajam pastrarea si chiar imbunatatirea relatiei cu parintii, fratii, unchii si matusile, cu orice ruda. Facem cercetari in toata tara pentru a da de urmele oricarei legaturi de sange.” Unii copii nu au insa pe nimeni pe lume.

Frati si “frati sociali”

Pasim incet pe veranda unei case si ne apropiem de usa intredeschisa. Vrem sa surprindem atmosfera sincera din living. Rasetele sparg tacerea. Sunt glasuri vesele, fara griji. Doar niste copii fericiti ar putea face aemenea zarva. Miroase a mancare fierband pe foc, a curatenie si a flori. Ca in orice casa cu mama harnica si gospodina. Pasim in living si ne oprim in usa bucatariei incapatoare. Copiii tac si ne privesc mirati. Incet, incet, limbile se dezleaga. Florina, Mihaela si Viorel sunt frati si seamana. Vasilica este fratele lor social. Sunt frumosi, bronzati si isteti. Au fost in tabara la mare si inca nu le-a trecut bucuria intalnirii cu plaja si apa. “Am inotat, ne-am plimbat si am mancat bunatati”, ne impartasesc in cor. Florina pare o adolescenta blonda din California. Ne spune ca i-a placut “mult Manastirea Sf. Elena, de la mare, cu o curte plina de flori si liniste, ca aici, acasa.” Cele mai frumoase amintiri le au tot de aici, din “satul” lor: Craciunul si Pastele “pentru ca se vopsesc ouale, se ia masa in familie si e ziua de nastere a... cainelui”, dupa cum spune Mihaela, spre veselia tuturor.



Pare familia ideala

In casa vecina, canapeaua din living este neincapatoare. Sapte copii, frati adevarati si sociali, asteapta pranzul si se uita la televizor. Diana, Dana, Ana-Maria, Maria, Florin, Marius si Gabriel nu par impresionati de musafiri. Au trecut multi pe aici, de la autoritati la oameni obisnuiti. Unii au promis multe si nu au facut nimic. Organizatia ar avea nevoie de sponsorizari, insa neincrederea pare a fi una dintre bolile cele mai grave ale societatii romanesti. Mama, Elena Stan, si Tanti, Tereza Horvat, zambesc mandre si ni-i prezinta. Cum sunt? Ca orice copil. Fac si bune, fac si boacane. In urma cu cateva zile, au venit acasa intr-un hal fara hal. Au descoperit o balta in apropierea casei, au inceput cu stropitul si au sfarsit balacindu-se ca in piscina. Mama si tanti au avut ceva de munca, dar acum se amuza de poveste. In rest, zilele decurg ca in familiile, atat de putine!, in care mama se ocupa, de dimineata pana seara, de copii. Micul dejun este chiar principala masa a zilei, urmeaza curatenia, pranzul, somnul de dupa, lectiile, joaca, cina. Cati dintre copiii din familia naturala au un asemenea noroc? Totul pare perfect de afara. Manuta uscata si calda care mi s-a strecurat in palma, pe nevazute, mi-a amintit insa de prima vizita la un orfelinat, cu multi ani in urma. Un copil pe care il vedeam pentru prima data m-a luat de mana si m-a privit in ochi. Astepta sa-i spun "Da, eu sunt mama ta si am venit sa te iau acasa."

Citeste articolul din Ziarul Desteptarea.

Donaţii pentru sinistraţi

Băcăuanii afectaţi de inundaţii au nevoie de ajutor pemtru a se pune pe picioare. Şi SOS Satele Copiilor România face un apel la comunitate: să doneze fiecare ce poate, pentru că sigur se va bucura cineva.

Membrii SOS Satele Copiilor România au fost alături de sinistraţi încă de la începutul tragediei. Au plecat zi de zi în teren şi i-au ajutat cu ce au putut pe cei rămaşi în bătaia vântului pe dealuri sau prin podurile caselor inundate. Situaţia din teren din urmă cu câteva zile era dezastruoasă.

SOS Satele Copiilor România nu se opreşte aici. ONG-ul continuă să strângă atât bani, cât şi donaţii de orice fel pentru cei care au apucat să se întoarcă în case şi au nevoie de ajutor. În primul rând, oamenii nu mai pot merge la muncă, preocupaţi fiind să scoată mâlul din case şi să dezinfecteze locuintele. Asta în condiţiile în care încă nu există apă potabilă şi nici produse de iginenizare.

Numerele de telefon la care puteţi suna pentru a face donaţii familiilor sinistrate sunt 0216680077 sau 0743068297.

Citeşte articolul pe 1 TV Bacău.

Cariere Online: În urma reducerii bugetelor CSR ale companiilor, eforturile SOS Satele Copiilor s-au dublat

Lucretia Moldoveanu conduce SOS Satele Copiilor de 15 ani, dupa ce, vreme de 8 ani, a detinut diferite pozitii tehnice in cadrul Electromagnetica. Curiozitatea de mama, dupa nasterea celor doi copii in 1991, a facut-o sa dea piept cu primele probleme sociale ale copiilor. Tot atunci a luat primul contact cu SOS. A avut parte de lucruri placute, dar odata cu criza, bugetele companiilor destinate CSR s-au redus, iar eforturile organizatiei s-au dublat.

Cariereonline: Timp de opt ani de zile ati lucrat in cadrul Electromagnetica? Cum ati luat contact cu organizatia SOS Satele Copiilor si ce anume v-a determinat sa lucrati in cadrul ONG-ului?

Lucretia Moldoveanu: Electromagnetica a fost primul meu loc de munca. Fiind studenta la Automatica, sectia Microprocesoare, am fost angajata intr-o sectie de 100 de femei care montau manual cablajele pentru centralele telefonice de la acea vreme. Intr-un an de zile am fost selectata si promovata ca tehnician intr-o sectie ce se ocupa de realizarea cablajelor multistrat cu ajutorul unor tehnologii avansate. Mi-am facut lucrarea de licenta, prezentand una dintre lucrarile mele proiectate la acea vreme. In aceasta sectie am lucrat ca inginer dupa finalizarea studiilor. Am lucrat de la 18 ani si am facut studiile in paralel. Din anul III de facultate m-am casatorit cu colegul meu de liceu, in anul IV am nascut primul meu baiat si toate aceastea mi-au adus satisfactie nemasurata. In 1991 am nascut cel de-al doilea baiat si de aceasta data am avut ocazia sa stau mai mult acasa, descoperind si experimentand ce insemna sa fii mama 24 de ore/zi. In aceasta perioada am aflat pentru prima data despre problemele sociale si mai ales despre copiii in dificultate. Tot atunci am aflat si despre SOS Satele Copiilor Romania, ce inaugurau doua sate SOS si mi s-a parut revolutionara ideea de mama substitutiva, casuta familiala, copii care isi regasesc copilaria si au o sansa reala la un viitor. M-am prezentat la un interviu pentru pozitia de secretara. Iar de aici am inceput o noua cariera care imi aduce zilnic provocari, dar si clipe de mandrie, de implinire profesionala si de reala motivatie.

Sunteti de 15 ani la conducerea SOS. Cu ce obstacole v-ati intalnit in tot acest timp?

Am fost secretara, apoi contabil, responsabil cu sponsorizarile externe si de 15 ani director executiv. Am avut sute de obstacole. Imi aduc aminte ca ne-am luptat pentru recuperarea TVA-ului chiar inainte de a aparea ordonanta de guvern si ne-am judecat cu administratiile financiare pentru scutirea de impozite pe cladiri si teren. Apoi am intalnit mii de probleme in momentul in care am inceput sa strangem bani in Romania. Am inceput cu 3.000 de euro si am ajuns la 900.000 de euro. Am dezvoltat 15 programe si 3 proiecte in 15 ani. Toate sunt acum functionale si deservesc peste 10.000 beneficiari anual. Pana in anul 2006 am operat fara departament de HR si deja aveam peste 100 angajati. Si acum imi aduc aminte ca o zi pe saptamana mi-o dedicam exclusiv problemelor de administrare si dezvoltare a resurselor umane. Am pornit de la standarde internationale de ingrijire si educatie ale copiilor si asta ne-a provocat imens caci erau revolutionare pentru acei ani de inceput (1995).

Care este cea mai placuta, dar cea mai neplacuta amintire pe care o aveti in SOS legata de oamenii cu care lucrati?

Nu ma pot decide la una singura: am avut imense satisfactii cand am reusit sa recrutam mame sociale care lucreaza si azi in organizatie si au deja doua generatii de copii pe care i-au crescut si educat. Mi-aduc aminte cu mare placere de colegii mei cu care am realizat in 1999 prima comunitate de tineri cu un concept revolutionar in 3 apartamente de bloc, nu pot sa nu ma mandresc cu asistentii nostri sociali cu care am realizat primul proiect de prevenire a separarii copilului de familie. Cea mai neplacuta amintire este legata de acei oameni care vad doar partea goala a paharului si nu sunt capabili sa se bucure de realizari; aceia care s-au obisnuit ca a reusi este normal si nu mai vad eforturile din spatele fiecareia.

Cum decurge un proces de recrutare si care sunt principalele aptitudini pe care viitorii angajati ar trebui sa le indeplineasca?

In organizatie avem o politica de recrutare conform careia orice pozitie vacanta este scoasa la concurs, se stabileste profilul si responsabilitatile jobului, se face o selectie riguroasa conform acestui profil, au loc cel putin doua interviuri si uneori si alte teste/teme/evaluari. Sunt implicati pe langa managerul de HR, superiorul ierarhic, uneori un psiholog, angajatorul si chiar un membru al Consiliului Director, daca pozitia este de top management. Dincolo de competentele specifice fiecarei pozitii, o serie de aptitudini sunt absolut necesare muncii la SOS Satele Copiilor Romania: respectul pentru drepturile copiilor, o comunicare foarte buna, un rol de model pentru copii si tineri, loialitate, invatare continua, valori comune cu cele ale organizatiei (curaj, incredere, angajament, credibilitate).

In ce fel a influentat actuala situatie economica angajatii? Criza a afectat si calitatea oamenilor care vin la interviu?

Activitatea de recrutare a organizatiei a fost influentata pozitiv de criza economica in sensul ca se gasesc mult mai usor candidati pe pozitiile recrutate. Pe de alta parte, este mai mica tentatia de a pleca in mediul de afaceri sau in alte tari.

Companiile si-au redus cheltuielile si bugetele destinate CSR-ului. Cat de afectata este organizatia din aceasta cauza? In ce mod se implica companiile in prezent?

Da, este adevarat, insa sunt multiple cai de a ajuta: uneori consultanta, voluntariatul, donatiile in produse sunt inca posibile pentru multe companii. Iar organizatiile au inteles ca pentru copii nu exista criza: ei au in continuare nevoie de hrana, de educatie si de ingrijire. SOS Satele Copiilor Romania a strans cu 30% mai multi bani in 2009 decat in 2008, dar eforturile au fost duble. Avem marele avantaj ca noi nu avem proiectele pe hartie, ci lucrurile sunt concrete si palpabile: casutele si copiii invatand si razand.

Cat de afectate sunt proiectele SOS din cauza acestor reduceri a bugetului de CSR?

Anul acesta suntem ingrijorati pentru ca am dezvoltat foarte mult programele noastre de prevenire a separarii copilului de familie si ne-am implicat in scoli pentru a schimba atitudinea copiilor, parintilor si cadrelor didactice fata de scoala. Este greu sa finantam 1.000 de copii, dar nu ne pierdem speranta. Am castigat de-a lungul timpului parteneri precum Vodafone, Basf, Volksbank, UnitedWay, Fundatia Soros, Unicredit, Provident, Nivea ce continua sa ne sprijine. Vom continua sa scriem proiecte, sa aratam ca ele sunt viabile pentru ca au in spate oameni cu inimi mari, cu credinta ca fiecare copil merita o sansa.

Citeşte interviul pe Cariere Online.

Evenimentul Zilei: „Mamă de împrumut”, job la mare căutare pe timp de criză

Doar anul trecut, numărul româncelor care au aplicat la SOS Satele Copiilor pentru a avea grijă de copiii rămaşi fără sprijin din partea familiei naturale s-a triplat, faţă de 2008.

Mama socială găteşte, are grijă de casă şi creşte până la şapte copii rămaşi fără protecţia părinţilor naturali. „Îi ia sub aripa ei” şi le ghidează paşii până împlinesc 14 ani şi sunt capabili să se descurce singuri. Asta, după ce a urmat „cursuri de mamă” timp de doi ani.

Pe scurt, meseria de mamă socială nu e doar un job de opt ore pe zi, ci unul de şase zile din şapte, uneori şi mai mult, când dorul de cei mici e mai puternic decât dorul de casă. Aşa că, cele mai multe femei care au îmbrăţişat această meserie spun că ea „nu e pentru oricine”.

Totuşi, reprezentanţii SOS Satele Copiilor - care coordonează acest program de aproape 11 ani -, spun că, în 2009, peste 250 de românce au vrut să devină mame sociale, de trei ori mai multe decât în 2008. Motivul: o puternică mediatizare, completată de efectele crizei economice.


EXPERIENŢA „BATE” TEORIA

„Îi cresc aşa cum i-am crescut pe copiii mei”



Mariana Dobre, sau doamna Mariana, cum îi spun copiii ei din Satul SOS din Capitală, are 54 de ani şi a plecat de cinci ani din Băicoi, Prahova, pentru a deveni mamă socială. Sau „îngrijitoare de copii” - aşa cum a auzit prima dată denumirea viitoarei ei „meserii”. Îi murise soţul de puţin timp, nu mai avea rude în apropiere, iar cei doi copii biologici erau stabiliţi în Bucureşti. Aşa a aflat despre şansa care „a scos-o din singurătate”, spune ea.


„Îmi fac griji exact ca o mamă naturală”


Asta pentru că, spune ea, a realizat, la „Şcoala Mamei”, că a aplicat cu propriii copii, fără să fie instruită, o mare parte dintre regulile cuprinse în „teoria ce ar trebui să te facă un părinte mai bun”.

„La fel de mamă” este şi acum, la 54 de ani, când îi creşte pe cei patru micuţi aflaţi departe de familiile lor. „Îmi fac griji exact ca o mamă naturală şi trebuie să investesc toate sentimentele materne. Investesc dragoste pentru ei, îi duc la plimbare, la cumpărături, gătim şi facem curăţenie împreună”, explică doamna Mariana ce înseamnă pentru ea să fie „mamă socială”.



„Nu e o meserie pentru oricine, e nevoie de multă implicare, de răbdare. De aceea, selecţia e una foarte atentă. De aceea avem şi cursurile obligatorii, de doi ani, înainte. (...) Noi avem nevoie de persoane care să stea aici cel puţin 10-15 ani, ca să nu afectăm şi mai mult copiii. Iar pentru cele care ies la pensie de la noi avem inclusiv o formă de pensie privată, pe lângă pachetul de care beneficiază cât sunt angajate la noi: cazare, masă, transport şi salariu”, explică avantajele şi dificultăţile meseriei de „mamă de împrumut” directorul Satului SOS din Bucureşti, Alin Păun.


Citește articolul complet aici.

Psychologies: Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor

Dezvăluirile Iuliei Mira, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor, pentru cititorii revistei Psychologies.





Câţi dintre noi mai dorim să devenim astăzi părinţi?

E mult prea complicat, împovărător, lipsit de orice perspectivă. Abia mai avem timp pentru noi, pentru carieră, imagine şi bani, pentru lipsuri, incertitudini şi boli. Cum să împărţim toate astea între noi şi copii??? Şi, totuşi.... orice viaţă începe cu copilăria şi orice copilărie are nevoie de părinţi.

Îmi amintesc cu drag anii copilăriei mele în care fiecare lucru îşi avea rostul lui, iar dragostea părinţilor ţinea loc de orice. Nu ne vorbeau despre ea, dar niciodată nu ne-am îndoit de existenţa ei. Atunci vorbele erau mai puţine şi tăcerea lucra în sufletele noastre în mod miraculos.


17 ani alături de copiii din casele SOS

Mă întorc liniştită în trecut, revăd propria copilărie, scutur de praf zilele uitate şi încerc să răspund de ce -urilor ce încă mai aşteaptă răspuns. Sunt întrebări la care nu m-am gândit niciodată că va trebui să-mi răspund şi sunt răspunsuri doar de mine înţelese. Trăiesc aici şi acum, dar ceea ce este aici şi acum vine din trecutul meu. Sunt 17 ani de când trăiesc alături de copii o altfel de viaţă. Fiecare zi îşi are o poveste greu de pus în cuvinte pentru că fiecare zi îşi are încărcătura ei emoţională ce nu poate fi cuprinsă în cuvânte.

Vă pot spune ce au însemnat aceşti ani pentru mine şi pentru copii. Un drum lung, anevoios; căutarea continuă a unui echilibru între ceea ce aveam de oferit ca adult şi ceea ce aveau copiii nevoie, o zbatere între propriile limite şi dorinţele lor, între propria copilărie şi copilăria lor. Nimeni până la ei nu mi-a arătat câte chipuri are suferinţa, cum este suferinţa mea în raport cu a celorlalţi, nimeni nu mi-a vorbit despre limitele personale, despre temeri, nesiguranţă, frustrări, aşa cum, fără cuvinte, mi-au vorbit aceşti copii. Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor, că mi-au dat atâtea lecţii de viaţă şi m-au ajutat să învăţ.


Nu poţi fi un părinte perfect

Îmi amintesc cât de greu reuşeam să găsesc calea spre sufletul fiecărui copil, să pot ajunge fără să rănesc acolo, în adânc, unde fiecare, după puterea lui, îşi închisese suferinţa şi să încerc să-l ajut. Am greşit de multe ori şi îmi pare rău, dar astăzi ştiu că fără greşeli nu se poate, că fiecare greşeală m-a făcut să caut răspunsuri şi soluţii. Toţi ne dorim perfecţiunea, dar este nerealist şi periculos să ne identificăm cu ea. Am realizat că nu pot fi un părinte perfect şi am învăţat să accept acest lucru, să spun ca adult copilului “Iartă-mă! Acum eu am greşit”.

Am înteles cât de important este exemplul personal, am înţeles că nu am dreptul să cer nimănui ceea ce eu nu ofer. Am învăţat că între cuvânt şi faptă e un drum sinuos şi ai nevoie de tărie, că sufletul copilului ştie ce e dincolo de cuvântul tău şi ce spun despre tine faptele tale.


Învăţăm împreună să fim o familie

Împreună am devenit o familie şi am învăţat să ne bucurăm, să ne respectăm, să iertăm şi să cerem iertare, să dăruim şi să primim daruri, să ne certam şi să ne împăcăm; am plâns şi am râs împreună, am spus poveşti şi am inventat poveşti şi câte altele nu am făcut împreună. Am învăţat că avem voie să greşim, dar avem datoria să ne îndreptăm greşelile, că putem câştiga chiar şi atunci când am pierdut, că suntem diferiţi, dar importanţi fiecare în parte.

Astăzi, copiii cu care am făcut primii paşi în această altfel de viaţă sunt adulţi cu preocupări şi griji ca oricare dintre noi, cu propriile familii şi cu dorinţa de a-şi creşte proprii copii cu multă dragoste.


De ce am ales meseria de mamă socială

Personal, puteam să fac în toţi aceşti ani lucruri mai mult sau mai puţin importante; cu siguranţă, nimic nu ar fi dat un sens atât de profund vieţii mele şi sentimentul că am trăit mai multe vieţi într-una singură. De ce am ales acest drum? E întrebarea la care îmi tot răspund de 17 ani şi tot mai găsesc răspunsuri: copilăria mea e unul dintre ele. Căldura sufletească a mamei mele şi vorbele ei: "rămâne după noi tot ce am pus în cei de lângă noi", dorinţa moştenită de la tata de a cunoaşte profund omul şi viaţa, nevoia personală de a mă cunoaşte mai bine în raport cu ceilalţi, de a răspunde unor provocări şi multe alte lucruri.

Am convingerea că întreaga mea personalitate şi experienţa de viaţă este adevarata motivaţie a alegerii mele. Astăzi, mai mult ca oricând, ştiu că orice copilărie are nevoie de părinţi, avem nevoie de copii care să ne dea acea putere miraculoasă a regenerării care te face să te ridici de fiecare dată şi să mergi mai departe.

Psychologies: Din ce în ce mai multe femei îşi doresc să devină mame SOS

Campania Fii mamă socială - potenţată de publicaţiile online şi de reţelele sociale





Anul trecut şi în primele luni ale acestui an, cu ajutorul canalelor online şi al reţelelor sociale (publicaţii online, blog dedicat campaniei, cont de Facebook şi Twitter), Campania Fii mamă socială derulată de către SOS Satele Copiilor România a înregistrat o creştere a numărului de aplicaţii prin internet la această profesie. Numărul total de candidate care au aplicat în anul 2009 pentru un post de mamă socială s-a triplat faţă de cel din anul 2008 (253 aplicaţii faţă de 78).

Acest rezultat a fost obţinut şi cu sprijinul colegilor din presă care au publicat ştiri şi articole despre Campania SOS şi despre profesia de mamă socială atât în formatul print, cât şi în varianta online a publicaţiilor. Demersului nostru de a informa publicul cu privire la rolul mamei sociale în viaţa unor copii aflaţi în dificultate i s-au alăturat publicaţii precum: Adevărul, Avantaje, Business Woman, Cariere, Click pentru femei, Cotidianul, Gardianul, Gândul, Evenimentul Zilei, Femeia de azi, Libertatea, Libertatea pentru femei, Lumea Femeilor, Ioana, Jurnalul Naţional, Mediafax, Monitorul de Vrancea, Observator de Brăila, PR Wave, Psychologies, Rador, Rondul de Sibiu, România Liberă, Ring, Ziarul Deşteptarea, Viva, www.9am.ro, www.antena3.ro, www.bucuresteni.ro, www.e-timisoara.ro, www.eva.ro, www.lumebuna.ro, www.realitatea.net, www.sentinta.ro, www.stirisibiu.ro, www.smartwoman.ro, www.time4news.ro, www.ziare.ro.

Posturile Antena 3, B1 TV, Prima TV, TVR 3, Europa FM, Itsy Bitsy, Radio România Regional, Realitatea FM şi RFI ne-au ajutat prin difuzarea de ştiri şi reportaje, precum şi prin difuzarea gratuită a spotului – Eveniment TV Sibiu, Hallmark, Minimax, Radio Deşteptarea, Radio Galaxy Sibiu, Radio Sibiu, TVR, TV Bacău, 1 TV Bacău, TV Sibiu.

De asemenea, Adrian Ciubotaru şi Adrian Năstase au scris pe blogurile lor despre campanie. Printr-un efort comun, publicul general, dar şi posibilele candidate au aflat ce presupune profesia de părinte social şi rolul extrem de important pe care îl are mama socială în viaţa copiilor din casele SOS.


Citeşte mai multe în Psychologies.

Lilioara, mamă socială pentru 3 fraţi

Satul SOS din Bucureşti


De o luna se tot pregătesc. “Le-am cumpărat săndăluţe, am pregătit fustiţele pentru fete şi pantalonul de sărbătoare pentru baieţel. Şi mă întreabă când o să se îmbrace cu ele înca din ziua când le-am cumpărat. Le-am spus că pe 1 iunie, că e o zi festivă foarte importantă. Şi mă întreabă mereu când e 1 iunie”.

Ar putea fi povestea oricărui copil din lume, nerăbdător să meargă la serbare şi să îşi îmbrace hăinuţele noi. De data asta, protagonişti sunt Mihai, de 3 ani, Irina de 5 şi Daniela de 6 ani. Toţi abia aşteaptă Ziua Copilului, când Satul SOS de la Bucureşti le pregăteşte o grămadă de surprize. Pe ei, familia i-a uitat.

Aşa că, acum, sunt în grija mamei Lilioara. Iar familia care acum este extrem de unită s-a format pe 14 decembrie. Adică în urmă cu 6 luni. Copiii au avut norocul să fie îngrijiţi de o organizaţie care a fost nominalizată de 13 ori la Premiul Nobel pentru Pace. Fetele au mai fost în familii până să ajungă în organizaţia SOS Satele Copiilor România, dar Mihai nu a ştiut ce înseamnă o familie. Şi s-a obişnuit destul de greu cu zilele de duminică, atunci când mama Lilioara are liber şi merge acasă la ea, în apropiere de Alexandria.

“Pentru el, singurul acasă din lume este casa asta, unde stăm. Şi la început nu concepea că şi eu am o mamă, nu înţelegea cum de nu sunt doar a lor”, spune mama Lilioara.

“Sunt copii care chiar au nevoie de îngrijirea asta şi de noi. Că altfel nu s-ar pune problema, ei sunt copii foarte bine dezvoltaţi, chiar şi în evaluarea psihologică ies foarte bine. Dar nu au avut posibilităţi şi ăsta e momentul să îi ajutăm”, explică Lilioara.

Părinţii lor nu au venit niciodată să îi vadă. Singura care i-a vizitat a fost o mătuşă, sora tatălui. “Sunt copii minunaţi. Chiar sunt, nu pentru că sunt ai mei. Sunt pregatită să îi ajut cât pot eu şi cât au ei nevoie”.

Citeşte pe SmartWoman.ro un articol despre cum decurge o zi din viaţa unei familii SOS. Acesta este cadoul de 1 iunie pe care ni-l oferă redacţia SmartWoman.ro.

SOS Satele Copiilor lansează proiectul „Împreună pentru viitor!”

SOS Satele Copiilor, organizaţie cu 20 de ani de activitate în România şi 60 de ani de activitate la nivel internaţional, a lansat astăzi, în parteneriat cu Şcoala nr. 12 din Bucureşti al 17-lea proiect SOS în beneficiul copiilor şi părinţilor aflaţi în dificultate: „Împreună pentru viitor!”.

Obiectivul principal al acestui proiect educaţional cu o durată de trei ani este promovarea educaţiei centrate pe copil. Fiecare elev are dreptul la o educaţie de calitate. De aceea, proiectul are activităţi şi programe atât pentru elevi, cât şi pentru profesori şi părinţi. Valoarea anuală a proiectului este de 40.000 de euro, finanţare asigurată în totalitate de SOS.





În anul 2010, vor beneficia de acest program 500 de copii (23 care locuiesc în satul SOS Bucureşti, 2 beneficiari ai programului SOS de întărire a familiei şi 475 de copii din comunitate), 50 de părinţi şi 23 de profesori. Un astfel de proiect a fost lansat la 24 martie 2010 la Cisnădie, unde se află un alt Sat SOS. De asemenea, acest proiect educaţional este implementat de SOS Kinderdorf International şi în alte ţări începand cu anul 2009.


“Aproximativ 25 de copii beneficiari ai SOS Satele Copiilor România învaţă la Şcoala nr.12 cu care avem un parteneriat de lungă durată. Prin acest proiect ne propunem să îmbunătăţim relaţia copil- părinte- şcoală, să creştem numărul de activităţi comune între profesori, părinţi şi elevi, să motivăm copiii să meargă cu drag la şcoală, să reducem abandonul şcolar şi să îmbunătăţim nivelul de implicare al părinţilor în problemele copiilor, prin dezvoltarea abilităţilor de înţelegere a nevoilor acestora, ca principali responsabili de îngrijirea şi educaţia lor”, a declarat Lucreţia Moldoveanu, director executiv SOS Satele Copiilor România.




SOS Maşina cu Jucării, program social mobil de tip Playbus specializat în educaţie prin metode ludice, şi SOS Centru de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii Bucureşti, program de întărire a familiei, sunt parteneri interni ai proiectului.


“Proiectul “Împreună pentru viitor!” are şi o componentă de training pentru profesori cu scopul de a-i încuraja să pună mai mult accent pe educaţia centrată pe copil, pe metodele interactive şi pe dezvoltarea altor abilităţi decât cele cognitive. Prin implicarea corpului profesonal, elevii vor beneficia de meditaţii gratuite pentru principalele discipline de învăţământ (română, matematică), şi pentru limbi străine (engleză – franceză), după orele de curs, pe model after school”, a mai spus Lucreţia Moldoveanu.

SOS: Angajăm mame sociale!

Pentru a oferi în continuare sprijin celor 113 copii pe care îi are în grijă în cele 26 de case familiale din Bucureşti, Hemeiuş şi Cisnădie, dar şi altor copii aflaţi în dificultate, SOS Satele Copiilor România angajează persoane motivate să contribuie la dezvoltarea intelectuală, socială şi emoţională a copiilor.

Persoanele care doresc să devină mame sociale SOS trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 25 şi 48 de ani, studiile liceale terminate şi să poată locui şase zile pe săptămână într-o casă familială SOS. Mama socială creşte 5-7 copii până când aceştia devin independenţi sau se pot întoarce la familia biologică.

Profesia de părinte social este recunoscută şi înregistrată în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Cunoştinţele necesare pentru a profesa în acest domeniu sunt însuşite de către persoanele selectate în cadrul programului de formare "Şcoala Mamei". La finalul acestui program, ale cărui costuri sunt suportate de către SOS Satele Copiilor, candidatele pot prelua responsabilitatea unei familii SOS.

A fi mamă socială este mai mult decât o profesie. Înseamnă altruism, empatie şi motivaţie puternică de a te dedica pe termen lung, cu răbdare şi atenţie, creşterii şi educării copiilor din casele SOS. Este puterea de a sprijini un copil care ştie prea puţin ce înseamnă familie, dragoste şi vise. Este determinarea de a oferi o şansă, de a reda speranţa şi zâmbetul unui copil care a învăţat prea devreme ce înseamnă suferinţa.

„Personal, puteam să fac în toţi aceşti ani lucruri mai mult sau mai puţin importante; cu siguranţă, nimic nu ar fi dat un sens atât de profund vieţii mele şi sentimentul că am trăit mai multe vieţi într-una singură. Nimeni până la aceşti copii nu mi-a arătat câte chipuri are suferinţa. Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor, că mi-au dat atâtea lecţii de viaţă şi m-au ajutat să învăţ”, a spus Iulia Mira, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti de 17 ani.

Posibilitatea de a avea alături o mamă „de profesie”, o persoană care are calităţi deosebite şi care a urmat o pregătire de specialitate, este şansa copiilor aflaţi în dificultate să aibă un viitor.

„Foarte multe femei se sperie. Cred că aici sunt singure. Trebuie să ştie că, de fapt, lângă noi mai sunt şi alţi oameni, oameni bine pregătiţi care ne ajută. Începând cu managerul de caz, directorul de Sat, precum şi tante, psiholog, pedagog. Noi suntem o echipă.”, a spus Angela Chircă, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti.

Pentru a intra în procesul de selecţie, persoanele interesate trebuie să trimită o scrisoare de motivaţie care să răspundă la întrebarea: „De ce doreşti să fii mamă socială?" şi un CV la adresa: Str. Nataţiei, nr. 66 B, sector 1, Bucureşti sau la adresa de e-mail: claudia.stefanescu@sos-satelecopiilor.ro.

Mame de suflet pentru copii abandonaţi

A fi mamă pentru copiii fără mamă: iată o alegere plină de curaj. Dar cum se descurcă oare femeile care au făcut acest pas? Vom afla în cele ce urmează.

Ce le uneşte pe Valeria, mamă socială, şi pe Emilia, asistent maternal? Iubirea pentru copii, ai spune.

De fapt, ele sunt dovada vie că zicala „Ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi s-ar putea întâmpla!” este adevărată. Valeria şi-a dorit un copil şi a avut zece, iar Emilia s-a redescoperit în ochii unui bebeluş.

10 copii odată

Ani buni, Valeria s-a rugat să aibă un copil. Pe atunci, era căsătorită şi locuia în Panciu, judeţul Vrancea. Pierderea soţului a stins însă şi ultima speranţă. Totul s-a schimbat când a aflat că Organizaţia SOS Satele Copiilor caută mame sociale.

„Erau 46 de candidate la interviu. Nu credeam că voi avea vreo şansă”, spune ea. Totuşi, a fost aleasă şi s-a mutat trei luni într-o casă a organizaţiei, din Cisnădie. Proba de foc o aştepta însă la Bucureşti. O mămică socială se îmbolnăvise şi a trebuit să-i ţină locul într-o casă cu şase copii.

„Atunci am ştiut că asta-mi doresc şi pot face, mărturiseşte Valeria. Apoi, după ce am primit la rândul meu o casă, care s-a umplut cu zece copii, am ştiut că pentru fiecare rugăciune, Domnul mi-a dat câte un suflet în grijă.”

"Iubirea copiilor este nepreţuită!"

De 14 ani, Valeria locuieşte la SOS Satul Copiilor din Bucureşti. Celor zece copii le-a dat educaţie, alinare, iubire, înţelegere.

„A fost greu, dar şi foarte frumos, spune acum privind în urmă. Dar iubirea pe care o primeşti înapoi este nepreţuită. Îmi amintesc de zilele când se îmbolnăveau. Mergeam la doctor cu unul în spate, altul în braţe, cu un băieţel de o mână şi cu o fetiţă de cealaltă. În casă, mereu fierbea ceva pe aragaz, maşina de spălat era mereu în funcţiune. Niciun obiect casnic nu rezista mai mult de un an.”

Pregătirea pentru viaţă

Astăzi, Valeria are mulţumirea că a crescut copii buni. Fata cea mare a terminat facultatea şi se va mărita în curând, două fete muncesc în străinătate, iar alţi trei copii şi-au făcut un rost în Bucureşti. Doar patru i-au mai rămas în casă.

Înainte să intre la liceu, ei se vor muta în comunitatea de tineri. Pentru acest pas, Valeria i-a învăţat să gătească şi să fie cumpătaţi. Peste patru ani, şi ea va ieşi la pensie şi se va întoarce la Panciu.

„Voi păstra legătura cu copiii. Ei ştiu unde mă voi întoarce. Orice ar fi, eu rămân mama lor.”

Citeşte mai multe în Click pentru femei.

Adevărul de seară: Românii au donat peste 52.000 de euro pentru SOS Satele Copiilor

Mesajul transmis de Europa FM şi SOS Satele Copiilor prin campania socială „SOS! Copilăria” a ajuns la inimile românilor în zilele de Paşte. Astfel, peste 26.367 de mesaje au fost trimise prin SMS la 877, ceea ce înseamnă că în doar 3 zile de la lansarea apelului, s-au strâns 52.743 de euro pentru copii.

„Rezultatele de până acum ne bucură foarte tare. Noi, toată echipa de la Europa FM, ne-am concentrat toate forţele pentru a lupta cu succes pentru aceşti micuţi, pentru a le face viaţa un pic mai bună, pentru a le aduce un zâmbet. Le mulţumim tuturor ascultătorilor noştri, care ne-au arătat încă o dată că au suflet mare, că se implică activ în problemele altora şi că sunt solidari cu cei mai puţini norocoşi decât ei. Am ascultat şi am difuzat şi pe post povestea unei doamne, cu venituri extrem mici, dar care a ţinut neaparat să doneze 2 euro din puţinul ei. Ea şi-a amintit de copilăria ei plină de lipsuri materiale, în care ea şi fraţii ei se jucau cu o minge improvizată din cârpe, căci părinţii lor nu aveau bani să le cumpere jucării. Iată că avem printre noi o grămadă de oameni buni, de exemple pozitive”, au povestit Bogdan Miu şi Monica Anghel.

Dintre cei peste 52.000 de euro donaţi de ascultătorii Europa FM, peste 10.000 de euro s-au strâns în timpul ediţiei din Vinerea Mare a emisiunii „Deşteptarea”, realizată de Monica şi Bogdan. Invitaţii lor în studio au fost câţiva dintre micuţii din SOS Satele Copiilor.

Excursii gratuite pentru trei copii cu rezultate bune la învăţătură

Dacă anul trecut, Ciprian Marica a oferit excursii gratuite pentru trei copii cu rezultate bune la învăţătură, acum fotbalistul s-a alăturat campaniei "SOS! Copilăria", iniţiată de Europa FM şi SOS Satele Copiilor.

Angela Gheorghiu şi-a adus aminte de copilăria petrecută la Adjud, unde a fost încurajată de părinţi şi de profesori să îşi dezvolte talentul.
"Copilăria mea a fost undeva într-un orăşel de provincie, Adjud, Vrancea. Un oraşel în care am învăţat primele clase. Am facut şi atletism pe vremea aceea. Dar cel mai mult am fost ajutată şi susţinută de familie, părinţi, dar şi de şcoală pentru darul care mi l-a lăsat Dumnezeu de pe vremea aceea. Aveam 6 ani şi începusem deja să cânt în mod serios", a povestit soprana.

Încă din 2005 de când a devenit ambasador al fundaţiei SOS Satele Copiilor, Gică Popescu a încercat să devină un sprijin pentru copii.

"Spre deosebire de copii din zilele noastre, noi în aceea perioada nu am avut o copilarie aşa cum au posibilitatea copiii din zilele de astăzi, o copilărie fericită. De aceea cred că merită ca fiecare dintre noi să facă cât mai mult pentru copii şi să-i ajutăm. Nu gesturile măreţe fac diferenţa, ci semnificaţia lor. ", a declarat Gică Popescu

Citește mai mult în Adevărul de seară.

Campania „SOS! Copilăria” continuă până pe 30 aprilie şi toţi cei care vor să ajute copiii din România să beneficieze de dreptul la o familie iubitoare şi dezvoltarea într-un mediu plin de dragoste, respect şi siguranţă, o pot trimiţând un SMS în valoare de 2 euro în toată această perioadă la 877, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote. Nu se percepe TVA.

Adevărul de seară: Satul unde copilăria n-are preţ

De 20 de ani, organizaţia nonguvernamentală SOS Satele Copiilor oferă o familie copiilor defavorizaţi social din România.

Viaţa celor 36 de copii se desfăşoară după programul unei familii normale. Merg la grădiniţă în interiorul satului, apoi pleacă spre şcolile şi liceele din apropiere. Organizaţia îşi asumă responsabilitatea de a le asigura copiilor un viitor în societate, atât prin îngrijirea acordată unora dintre ei de către mamele sociale, cât şi prin diferite programe de susţinere a tinerilor.

Aceştia se desprind de la pieptul mamelor sociale abia după ce au o locuinţă şi un loc de muncă sigure. „Tinerii care cresc în sat învaţă să devină independenţi socio-profesional. Dacă un copil îşi manifestă dorinţa de a merge la facultate, noi îl susţinem“, a declarat Alin Păun, directorul de Program SOS Satele Copiilor Bucureşti.

În fiecare an, aproximativ 15.000 de copii au beneficiat de programele organizaţiei care îşi desfăşoară activitatea la nivel internaţional de şase decenii. În tot acest timp s-au investit peste 62 de milioane de lei pentru sprijinirea copiilor, din care 11 milioane doar anul trecut.

Primii paşi

Glasurile piticilor se adună în jurul unei mese rotunde dintr-o sală a grădiniţei din satul de pe Calea Floreasca nr. 165 din Capitală. Aici vin atât copii care cresc în sat, copii beneficiari care au o familie acasă, dar care nu au o situaţie materială bună, cât şi copii din familiile bucureştene. La o strigare se aduna toţi la masă, fiecare având ceva de spus. „Andrei e ruşinos!“ s-a grăbit să spună mândră Ana, care este cea mai mare din grupa ei.

Alături de ea apare Larisa, cu un zâmbet larg. „Ziua mea e după Paşte”, spune micuţa găsindu-şi de treabă cu mâinile, apoi o zbugheşte fără veste în sală. Doi ochi verzi se iţesc de sub un breton arămiu, obraznic. Ea e Alexia. „Şi mama lui Botic”, ar completa iute micuţa.

„E cam atâta de mare, dar mai am şi un leopard”, arată Alexia cam cât ar prinde între palme 30 de centimetri. Joaca lor continuă în sala de dans, unde, imitând mişcările profesoarei, micuţii învaţă să danseze.

La grădiniţa SOS Satele Copiilor, din Bucureşti, vin 60 de copii, atât din sat, cât şi din afara lui.

Citeşte articolul şi în Adevărul de seară!

Revista Cariere: Voluntariatul – al doilea job

Vizitează bătrânii din azile, au grijă de copiii abandonaţi din centrele de plasament, construiesc case, donează bani şi participă la acţiuni caritabile. Anual, mii de voluntari îşi răpesc din timpul liber şi se implică în acţiuni de responsabilitate derulate de organizaţiile nonguvernamentale, împreună cu companiile din care fac parte.

Ambasador FIFA-SOS

Lumea este familiarizată cu modelul de viaţă din cadrul SOS Satele Copiilor. Dar cei mai mulţi nu cunosc faptul că celebrul fotbalist Gică Popescu este Ambasador FIFA-SOS Satele Copiilor România. Încă din 2005, acesta, împreună cu foştii lui colegi de echipe de club şi de naţională, a susţinut acţiunile SOS. Munca lui de ambasador FIFA-SOS nu implică numai sprijin financiar, ci şi ajutorul acordat oamenilor care formează echipa. Unul dintre lucrurile pe care fostul fotbalist le apreciază la SOS este conceptul de „mamă socială". De ce? Pentru că „este o muncă titanică să fii mama nu a unuia sau a doi copii, ci a cinci, şase, uneori chiar şi mai mulţi, să le oferi aceeaşi atenţie, aceeaşi căldură sufletească şi să le fii alături în fiecare moment al vieţii lor. Pentru mine, este esenţial ca un copil să aiba alături părinţii, iar pentru copiii fără această grijă, mama socială este una dintre puţinele şanse la o copilărie fericită." „Bineînţeles că am o slabiciune pentru cei care arată că au calităţi de sportivi şi încerc să îi ajut atât material, cât şi cu sfaturi şi îndrumări", mai adaugă acesta. Pentru Gigă Popescu voluntariatul înseamnă orice mod în care poţi fi de ajutor celor care au nevoie. Un exemplu ar fi evenimentul caritabil „Seara Campionilor", care a pornit dintr-o initiaţivă personală. Împreună cu partenerii lui, a reuşit să doneze, până în prezent, peste două milioane de euro.

Meseria de mamă socială şi sporul de iubire necondiţionată

„Profesia de mama este nobilă, dacă o faci cu vocaţie, cu dragoste pentru copii. În prezent, mentalitatea oamenilor s-a mai schimbat. Cei din jur ne apreciază şi chiar ne felicită pentru ceea ce facem noi, mamele". Acestea sunt cuvintele mamelor Angela (din Bucureşti), care este la început de carieră, şi Teo şi Ioana (din Cisnădie), care au experienţa creşterii mai multor generaţii de copii.

Ce riscuri vedeţi în această meserie?

Mama Ioana: Sincer, când am început să lucrez în SOS mi-am zis că încerc acest lucru pentru vreo cinci ani, dar, lucrând cu copiii şi încercând să o fac din ce în ce mai bine, mi-am dat seama că este nevoie de multă implicare, ataşament, înţelegere şi, mai ales, de iubire. La aceste lucruri nu se mai poate renunţa uşor, iar ca să ai o satisfacţie şi să vezi rezultatul muncii tale, trebuie răbdare şi continuitate.

Mama Angela: Provocarea de a fi mai bună şi bucuria că suntem împreună, eu şi copiii, indiferent de problemele zilnice.

Mama Ioana: Provocările sunt zilnice şi diferă de la caz la caz. Satisfacţiile cele mai mari sunt acelea ale oricărei mame: dragostea copiilor, zâmbetul şi afecţiunea lor şi, bineînţeles, realizările lor.

Mama Teo: Odată plecaţi din centrul de plasament, copiii ajunşi tineri ştiu să aleagă ce e mai bun pentru ei.

Chiar dacă s-au desprins de mamele lor sociale, se interesează ce fac şi cum se simt acestea şi îşi împart în continuare bucuriile cu ele. Oricare dintre ele ar alege aceeaşi profesie pentru că „este de ajuns să priveşti copiii pe care i-ai avut sau îi mai ai în grjia, să vezi cum zboară fiecare la locul lui. Unii au devenit părinti, alţii se pregătesc de căsătorie, altul se luptă să intre la liceu, iar cei mai mici visează că vor reuşi cel mai bine".

Citeşte mai multe în Revista Cariere.

Adevărul: Copilării salvate timp de 20 de ani

Zecii de mii de copii au fost ajutaţi de-a lungul a două decenii prin programele desfăşurate de organizaţia SOS Satele Copiilor să-şi găsească drumul în viaţă. În căsuţele SOS din Bucureşti, ridicate pe Calea Floreasca din sectorul 1 trăiesc acum 36 de copii. Mamele sociale care îi îngrijesc încearcă să le ofere o viaţă normală.

Organizaţia nonguvernamentală „SOS Satele Copiilor“ a sărbătorit ieri 20 de ani de când oferă o familie micuţilor defavorizaţi social din România. În acest timp, reprezentanţii asociaţiei au ridicat trei centre-sate pentru copii: în Bucureşti, la Cisnădie, judeţul Sibiu, şi la Hemeiuş, judeţul Bacău. Aici, cei 113 micuţi care beneficiază de grija SOS sunt crescuţi ca într-o familie normală, cu un program normal.

Casele în care trăiesc nu sunt diferite de orice altă locuinţă, iar primii paşi în viaţă sunt făcuţi alături de „mamele-surogat”, adică mame sociale. Merg apoi la o grădiniţă amenajată în interiorul satului, iar mai târziu pleacă spre şcolile şi liceele din apropiere.

Grădiniţa, primul pas

În satul din Capitală, organizaţia are în grijă 36 de copii, în zece case sociale, aflate sub oblăduirea a tot atâtea mame sociale.

Glasurile ţâncilor din grădiniţă răsună în „satul“ de pe Calea Floreasca nr. 165. Dincolo de o poartă maramureşeană se ascund mai multe clădiri care reprezintă „acasă“ pentru micuţii care nu au mai mult de 10 ani.

Grădiniţa este destinată atât copiilor care cresc în sat, cât şi celor care, deşi au o familie, nu au o situaţie materială bună.

În grupa mijlocie sunt 19 copii de care are grijă educatoarea Mihaela. La o strigare se aduna toţi în jurul meselor liliputane din sală. Micuţa Alexia este cea mai îndrăzneaţă din toată grupa. Cu o tunsoare franţuzească, cu breton şi cu un păr de culoarea coajei de ceapăfetiţa te scrutează cu o privire verde, obraznică: „Eu sunt Alexia, mama lui Botic“. Personajul este căţelul ei „atâta“ de mare, după cum arată ea cuprinzând între palme cam 30 de centimetri. Ea este unul dintre cazurile mai fericite, care are acasă o familie adevărată.

Ajutaţi să urmeze o facultate

Anul trecut organizaţia a investit 11 milioane de lei în beneficiul celor aproximativ 15.000 de copii care au interacţionat cu programele ONG-ului.

„Noi lucrăm cu Direcţiile de Asistenţă Socială, prin intermediul cărora putem să le oferim acestor copii o şansă. Tinerii care cresc în sat învaţă să devină independenţi socio-profesional, iar dacă un copil îşi manifestă dorinţa de a merge la facultate, noi îl susţinem”, a declarat Alin Păun, directorul de Program SOS Satele Copiilor Bucureşti.

Europa FM: Angela Chircă, o mamă socială care are grijă de 8 copii

Angela Chircă este una dintre mamele sociale care lucrează în cadrul ONG-ului SOS Satele Copiilor, organizaţie ce sprijină copiii care provin din familii cu probleme sau copii care au rămas fără părinţi.

Centrele SOS Satale Copiilor sunt în Capitală, la Cisnădie şi la Hemeiuş, localitate din nordul Bacăului.

Ele arată ca nişte mini-sate, au case mari, frumos construite în care locuiesc între cinci şi şapte copii, aflaţi într-o situaţie dificilă.

În Bucureşti sunt 11 case familiale, aşa sunt ele numite. În toate casele SOS locuiesc şi mame sociale, femei ce au grijă de copiii care stau acolo.

Mama Angela, aşa i se spune în cadrul organizaţiei, are grijă de 8 copii, zi de zi. Locuieşte împreună cu ei în casa numarul 3. Practic, sunt o familie.

Alături de cei şapte copii, aflaţi într-o situatie dificilă, locuieşte şi băiatul ei, care s-a integrat perfect în colectiv.

Ascultă reportajul aici.

Copiii dezavantajaţi din România au o nouă şansă: Mamele sociale

Dacă nu au părinţi biologici care să aibă grijă de ei sau dacă familiile lor nu îşi permit să îi crească, atunci primesc ajutor din partea unei asociaţii caritabile: organizaţia angajează mame pentru copiii români aflaţi în dificultate.

Copiii defavorizaţi pot primi mame sociale

Imaginea 1/1

SOS Satele Copiilor România angajează mame sociale pentru copii dezavantajaţi social din Bucureşti, Cisnădie (judeţul Sibiu) şi Hemeiuş (judeţul Bacău).

Mama socială are vârsta cuprinsă între 25 şi 48 ani, are studiile liceale terminate şi este disponibilă să locuiască şi să lucreze într-o casă familială din Satele SOS. Ea este pregătită să se dedice pe termen lung, cu răbdare şi atenţie, creşterii a 5-7 copii dezavantajaţi până când aceştia devin independenţi sau se pot întoarce la familia biologică.

Persoanele selectate îşi vor însuşi cunoştinţele necesare profesiei de părinte social în cadrul programului de formare "Şcoala Mamei” cu o durată cuprinsă între 9 şi 21 de luni. La finalul acestui program, ale cărui costuri sunt suportate de către organizaţie, candidatele vor prelua responsabilitatea unei familii SOS.

"Menirea mea este să am grijă de copii. Satisfacţia că sunt acolo pentru cineva care are nevoie de mine este o împlinire a sufletului. Aş aplica din nou la acest post pentru că, în momentul în care am ales să fac asta, am avut cea mai puternică motivaţie şi pentru că, a fi mamă socială este mai mult decât o profesie, este bucuria de a avea o familie unită şi a te hrăni cu zâmbetele unor copii care au nevoie de tine”, a spus Teodora Gheorghe, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti.

Recunoaşterea profesiei de părinte social şi introducerea acesteia în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) a avut loc în anul 2005 la iniţiativa Asociaţiei SOS Satele Copiilor România.


Citeşte mai multe pe Realitatea.net

În zori...

Înainte de Crăciun, când mă străduiam să-i mai potolesc pe copii căci făceau mare zarvă le-am zis: “Ia să văd cine face povestea de Crăciun cea mai frumoasă?” Şi Robert, pentru a nu ştiu câta oară, m-a uimit. Sunt sigură că-şi doreşte din toată inima ca toţi copiii să aibă o casă şi un Crăciun fericit.

Iată povestea pe care a scris-o Robert:

“Era o zi frumoasă de toamnă. Dintr-un sătuc măricel se auzeau copiii râzând, aşteptând cu nerăbdare venirea iernii.

Mămicile scoteau din dulapuri hăinuţe groase şi bocanci, ca iarna să nu-i ia pe furiş şi copiii să nu fie pregătiţi.

Într-un loc cu multe frunze, în apropierea Satului, stătea un copil ghemuit plângând.

Mămica i-a dat o haină şi l-a luat la noi acasă. Mi-a spus multe despre el şi despre copiii care sunt în situaţia lui, fără mamă şi tată.

După ce l-am primit alături de noi în casă, i-am dat să mănânce şi să se îmbrace, am mers cu el la primărie să facem actele pentru a-l păstra.

Mama a semnat actele, a depus jurământ că îl va iubi şi că va avea grijă de el.

Copilul a spus şi el că vrea să rămână cu familia care l-a găsit.

A doua zi, băiatul s-a trezit într-un pat frumos, cu perne moi şi multe jucării, iar în cameră mirosea a cozonaci calzi.

Afară ningea lin, iar fulgii dansau la fereastra lui ca în basme.

Copilul a ieşit din cameră. Nu găsea pe nimeni. Era un pic speriat, până când a intrat în sufragerie şi toţi au strigat: "Crăciun fericit!"

A început să zâmbească împreună cu ceilalţi copii, bucurându-se de Crăciun.

A închis ochii şi şi-a pus o dorinţă: "Până-n ziua aceasta, n-am mai trăit o clipă mai frumoasă! Mi-aş dori să nu dispară niciodată.”

Sunt sigur că Mama Teo va avea grijă să-i îndeplinească dorinţa în fiecare zi.”

Cu drag,
Mama Teo
Satul SOS Bucureşti