De-a lungul celor 20 de ani de activitate, SOS Satele Copiilor România a oferit sprijin copiilor aflaţi în dificultate. Anual, organizaţia desfăşoară campania „Fii mamă socială!” prin intermediul căreia recrutează mame sociale pentru cele trei Sate SOS aflate în Bucureşti, Cisnădie (judeţul Sibiu) şi Hemeiuş (judeţul Bacău).

joi, 29 aprilie 2010

SOS Satele Copiilor lansează proiectul „Împreună pentru viitor!”



SOS Satele Copiilor, organizaţie cu 20 de ani de activitate în România şi 60 de ani de activitate la nivel internaţional, a lansat astăzi, în parteneriat cu Şcoala nr. 12 din Bucureşti al 17-lea proiect SOS în beneficiul copiilor şi părinţilor aflaţi în dificultate: „Împreună pentru viitor!”.

Obiectivul principal al acestui proiect educaţional cu o durată de trei ani este promovarea educaţiei centrate pe copil. Fiecare elev are dreptul la o educaţie de calitate. De aceea, proiectul are activităţi şi programe atât pentru elevi, cât şi pentru profesori şi părinţi. Valoarea anuală a proiectului este de 40.000 de euro, finanţare asigurată în totalitate de SOS.





În anul 2010, vor beneficia de acest program 500 de copii (23 care locuiesc în satul SOS Bucureşti, 2 beneficiari ai programului SOS de întărire a familiei şi 475 de copii din comunitate), 50 de părinţi şi 23 de profesori. Un astfel de proiect a fost lansat la 24 martie 2010 la Cisnădie, unde se află un alt Sat SOS. De asemenea, acest proiect educaţional este implementat de SOS Kinderdorf International şi în alte ţări începand cu anul 2009.


“Aproximativ 25 de copii beneficiari ai SOS Satele Copiilor România învaţă la Şcoala nr.12 cu care avem un parteneriat de lungă durată. Prin acest proiect ne propunem să îmbunătăţim relaţia copil- părinte- şcoală, să creştem numărul de activităţi comune între profesori, părinţi şi elevi, să motivăm copiii să meargă cu drag la şcoală, să reducem abandonul şcolar şi să îmbunătăţim nivelul de implicare al părinţilor în problemele copiilor, prin dezvoltarea abilităţilor de înţelegere a nevoilor acestora, ca principali responsabili de îngrijirea şi educaţia lor”, a declarat Lucreţia Moldoveanu, director executiv SOS Satele Copiilor România.




SOS Maşina cu Jucării, program social mobil de tip Playbus specializat în educaţie prin metode ludice, şi SOS Centru de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii Bucureşti, program de întărire a familiei, sunt parteneri interni ai proiectului.


“Proiectul “Împreună pentru viitor!” are şi o componentă de training pentru profesori cu scopul de a-i încuraja să pună mai mult accent pe educaţia centrată pe copil, pe metodele interactive şi pe dezvoltarea altor abilităţi decât cele cognitive. Prin implicarea corpului profesonal, elevii vor beneficia de meditaţii gratuite pentru principalele discipline de învăţământ (română, matematică), şi pentru limbi străine (engleză – franceză), după orele de curs, pe model after school”, a mai spus Lucreţia Moldoveanu.

luni, 26 aprilie 2010

SOS: Angajăm mame sociale!



Pentru a oferi în continuare sprijin celor 113 copii pe care îi are în grijă în cele 26 de case familiale din Bucureşti, Hemeiuş şi Cisnădie, dar şi altor copii aflaţi în dificultate, SOS Satele Copiilor România angajează persoane motivate să contribuie la dezvoltarea intelectuală, socială şi emoţională a copiilor.

Persoanele care doresc să devină mame sociale SOS trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 25 şi 48 de ani, studiile liceale terminate şi să poată locui şase zile pe săptămână într-o casă familială SOS. Mama socială creşte 5-7 copii până când aceştia devin independenţi sau se pot întoarce la familia biologică.

Profesia de părinte social este recunoscută şi înregistrată în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Cunoştinţele necesare pentru a profesa în acest domeniu sunt însuşite de către persoanele selectate în cadrul programului de formare "Şcoala Mamei". La finalul acestui program, ale cărui costuri sunt suportate de către SOS Satele Copiilor, candidatele pot prelua responsabilitatea unei familii SOS.

A fi mamă socială este mai mult decât o profesie. Înseamnă altruism, empatie şi motivaţie puternică de a te dedica pe termen lung, cu răbdare şi atenţie, creşterii şi educării copiilor din casele SOS. Este puterea de a sprijini un copil care ştie prea puţin ce înseamnă familie, dragoste şi vise. Este determinarea de a oferi o şansă, de a reda speranţa şi zâmbetul unui copil care a învăţat prea devreme ce înseamnă suferinţa.

„Personal, puteam să fac în toţi aceşti ani lucruri mai mult sau mai puţin importante; cu siguranţă, nimic nu ar fi dat un sens atât de profund vieţii mele şi sentimentul că am trăit mai multe vieţi într-una singură. Nimeni până la aceşti copii nu mi-a arătat câte chipuri are suferinţa. Le sunt recunoscătoare că m-au acceptat în viaţa lor, că mi-au dat atâtea lecţii de viaţă şi m-au ajutat să învăţ”, a spus Iulia Mira, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti de 17 ani.

Posibilitatea de a avea alături o mamă „de profesie”, o persoană care are calităţi deosebite şi care a urmat o pregătire de specialitate, este şansa copiilor aflaţi în dificultate să aibă un viitor.

„Foarte multe femei se sperie. Cred că aici sunt singure. Trebuie să ştie că, de fapt, lângă noi mai sunt şi alţi oameni, oameni bine pregătiţi care ne ajută. Începând cu managerul de caz, directorul de Sat, precum şi tante, psiholog, pedagog. Noi suntem o echipă.”, a spus Angela Chircă, mamă socială în cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti.

Pentru a intra în procesul de selecţie, persoanele interesate trebuie să trimită o scrisoare de motivaţie care să răspundă la întrebarea: „De ce doreşti să fii mamă socială?" şi un CV la adresa: Str. Nataţiei, nr. 66 B, sector 1, Bucureşti sau la adresa de e-mail: claudia.stefanescu@sos-satelecopiilor.ro.

luni, 12 aprilie 2010

Mame de suflet pentru copii abandonaţi

A fi mamă pentru copiii fără mamă: iată o alegere plină de curaj. Dar cum se descurcă oare femeile care au făcut acest pas? Vom afla în cele ce urmează.

Ce le uneşte pe Valeria, mamă socială, şi pe Emilia, asistent maternal? Iubirea pentru copii, ai spune.

De fapt, ele sunt dovada vie că zicala „Ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi s-ar putea întâmpla!” este adevărată. Valeria şi-a dorit un copil şi a avut zece, iar Emilia s-a redescoperit în ochii unui bebeluş.


10 copii odată

Ani buni, Valeria s-a rugat să aibă un copil. Pe atunci, era căsătorită şi locuia în Panciu, judeţul Vrancea. Pierderea soţului a stins însă şi ultima speranţă. Totul s-a schimbat când a aflat că Organizaţia SOS Satele Copiilor caută mame sociale.

„Erau 46 de candidate la interviu. Nu credeam că voi avea vreo şansă”, spune ea. Totuşi, a fost aleasă şi s-a mutat trei luni într-o casă a organizaţiei, din Cisnădie. Proba de foc o aştepta însă la Bucureşti. O mămică socială se îmbolnăvise şi a trebuit să-i ţină locul într-o casă cu şase copii.

„Atunci am ştiut că asta-mi doresc şi pot face, mărturiseşte Valeria. Apoi, după ce am primit la rândul meu o casă, care s-a umplut cu zece copii, am ştiut că pentru fiecare rugăciune, Domnul mi-a dat câte un suflet în grijă.”


"Iubirea copiilor este nepreţuită!"

De 14 ani, Valeria locuieşte la SOS Satul Copiilor din Bucureşti. Celor zece copii le-a dat educaţie, alinare, iubire, înţelegere.

„A fost greu, dar şi foarte frumos, spune acum privind în urmă. Dar iubirea pe care o primeşti înapoi este nepreţuită. Îmi amintesc de zilele când se îmbolnăveau. Mergeam la doctor cu unul în spate, altul în braţe, cu un băieţel de o mână şi cu o fetiţă de cealaltă. În casă, mereu fierbea ceva pe aragaz, maşina de spălat era mereu în funcţiune. Niciun obiect casnic nu rezista mai mult de un an.”


Pregătirea pentru viaţă

Astăzi, Valeria are mulţumirea că a crescut copii buni. Fata cea mare a terminat facultatea şi se va mărita în curând, două fete muncesc în străinătate, iar alţi trei copii şi-au făcut un rost în Bucureşti. Doar patru i-au mai rămas în casă.

Înainte să intre la liceu, ei se vor muta în comunitatea de tineri. Pentru acest pas, Valeria i-a învăţat să gătească şi să fie cumpătaţi. Peste patru ani, şi ea va ieşi la pensie şi se va întoarce la Panciu.

„Voi păstra legătura cu copiii. Ei ştiu unde mă voi întoarce. Orice ar fi, eu rămân mama lor.”


Citeşte mai multe în Click pentru femei.

luni, 5 aprilie 2010

Adevărul de seară: Românii au donat peste 52.000 de euro pentru SOS Satele Copiilor

Mesajul transmis de Europa FM şi SOS Satele Copiilor prin campania socială „SOS! Copilăria” a ajuns la inimile românilor în zilele de Paşte. Astfel, peste 26.367 de mesaje au fost trimise prin SMS la 877, ceea ce înseamnă că în doar 3 zile de la lansarea apelului, s-au strâns 52.743 de euro pentru copii.

„Rezultatele de până acum ne bucură foarte tare. Noi, toată echipa de la Europa FM, ne-am concentrat toate forţele pentru a lupta cu succes pentru aceşti micuţi, pentru a le face viaţa un pic mai bună, pentru a le aduce un zâmbet. Le mulţumim tuturor ascultătorilor noştri, care ne-au arătat încă o dată că au suflet mare, că se implică activ în problemele altora şi că sunt solidari cu cei mai puţini norocoşi decât ei. Am ascultat şi am difuzat şi pe post povestea unei doamne, cu venituri extrem mici, dar care a ţinut neaparat să doneze 2 euro din puţinul ei. Ea şi-a amintit de copilăria ei plină de lipsuri materiale, în care ea şi fraţii ei se jucau cu o minge improvizată din cârpe, căci părinţii lor nu aveau bani să le cumpere jucării. Iată că avem printre noi o grămadă de oameni buni, de exemple pozitive”, au povestit Bogdan Miu şi Monica Anghel.

Dintre cei peste 52.000 de euro donaţi de ascultătorii Europa FM, peste 10.000 de euro s-au strâns în timpul ediţiei din Vinerea Mare a emisiunii „Deşteptarea”, realizată de Monica şi Bogdan. Invitaţii lor în studio au fost câţiva dintre micuţii din SOS Satele Copiilor.

Excursii gratuite pentru trei copii cu rezultate bune la învăţătură

Dacă anul trecut, Ciprian Marica a oferit excursii gratuite pentru trei copii cu rezultate bune la învăţătură, acum fotbalistul s-a alăturat campaniei "SOS! Copilăria", iniţiată de Europa FM şi SOS Satele Copiilor.

Angela Gheorghiu şi-a adus aminte de copilăria petrecută la Adjud, unde a fost încurajată de părinţi şi de profesori să îşi dezvolte talentul.
"Copilăria mea a fost undeva într-un orăşel de provincie, Adjud, Vrancea. Un oraşel în care am învăţat primele clase. Am facut şi atletism pe vremea aceea. Dar cel mai mult am fost ajutată şi susţinută de familie, părinţi, dar şi de şcoală pentru darul care mi l-a lăsat Dumnezeu de pe vremea aceea. Aveam 6 ani şi începusem deja să cânt în mod serios", a povestit soprana.

Încă din 2005 de când a devenit ambasador al fundaţiei SOS Satele Copiilor, Gică Popescu a încercat să devină un sprijin pentru copii.

"Spre deosebire de copii din zilele noastre, noi în aceea perioada nu am avut o copilarie aşa cum au posibilitatea copiii din zilele de astăzi, o copilărie fericită. De aceea cred că merită ca fiecare dintre noi să facă cât mai mult pentru copii şi să-i ajutăm. Nu gesturile măreţe fac diferenţa, ci semnificaţia lor. ", a declarat Gică Popescu

Citește mai mult în Adevărul de seară.

Campania „SOS! Copilăria” continuă până pe 30 aprilie şi toţi cei care vor să ajute copiii din România să beneficieze de dreptul la o familie iubitoare şi dezvoltarea într-un mediu plin de dragoste, respect şi siguranţă, o pot trimiţând un SMS în valoare de 2 euro în toată această perioadă la 877, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote. Nu se percepe TVA.